Am propus în Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaților amendamente de majorare a salariilor kinetoterapeuților, fiziokinetoterapeuților și prof. CFM. Acestea au primit raport favorabil. Luptăm în continuare pentru toate acele categorii care au fost nedreptățite din punct de vedere salarial. PRO România crede în profesionalism și în respectarea importanței muncii fiecărei categorii profesionale, a declarat Purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podașcă.
”În aceste momente extrem de dificile create de pandemia cu Coronavirus, există fizioterapeuți – kinetoterapeuți, fiziokinetoterapeuți și prof. CFM care își desfășoară activitatea în condiții de risc crescut, alături de medici și asistenți medicali, fiind detașați la TRIAJ sau pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), cu intervenție directă asupra pacientului cu COVID-19 prin tehnici specifice de fizioterapie respiratorie”, se arată în expunerea Colegiului Fizioterapeuților din România.