Europarlamentarul Corina Creţu afirmă că România este ţara europeană cu cea mai mare rată de mortalitate în sistemul de transport, în special cel rutier, însă din cauza stării deplorabile a infrastructurii feroviare, oricând s-ar putea înregistra un accident similar celui din Grecia şi evenimentul de luni din judeţul Teleorman ar trebui să pună pe gânduri autorităţile române.

“Accidentul din această dimineaţă, petrecut în judeţul Teleorman, din care au rezultat 12 răniţi şi multe pagube materiale, trebuie să ne trezească la realitate înainte de a se petrece o tragedie majoră! Doar câteva zile au trecut de la tragedia feroviară de la Evangelismos – Grecia, în urma căreia au murit 57 de persoane, iar alte 85 au fost spitalizate. România este ţara europeană cu cea mai mare rată de mortalitate în sistemul de transport – în primul rând pe autostrăzi, însă, având în vedere starea deplorabilă a infrastructurii feroviare, trebuie să fim conştienţi că oricând s-ar putea înregistra un accident de nivelul celui din Grecia. Mai mult, dincolo de securitatea precară a pasagerilor şi bunurilor transportate, un alt aspect inacceptabil îl reprezintă viteza medie a trenurilor care circulă în România, de 40-50 km/h, mai joasă decât acum 80 de ani. O statistică din 1902, arată că trenurile de pasageri circulau cu o medie de 50-60 km/h, iar mărfarele cu 25-30 km/h”, a scris eurodeputatul Corina Creţu (Pro România), într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul european a spus că această situaţie persistă de mai multă vreme şi poate reprezenta un pericol real pentru siguranţa călătorilor din România. Totodată, ea a menţionat că Guvernul român nu a decontat până acum niciun euro pentru lucrări efectuate în domeniul feroviar prin PNRR şi Programul Operaţional pentru Transport 2021-2027.

“Acesta este rezultatul multor ani în care infrastructura feroviară a fost ignorată, în ciuda tuturor apelurilor făcute pentru accesarea programelor europene dedicate acestui domeniu strategic (…) Avem la dispoziţie 3,5 miliarde numai în PNRR pentru modernizarea căilor ferate, cu contractare până în 2024 şi realizare efectivă 2026. În Programul Operaţional pentru Transport, aprobat de Comisia Europeană, suma alocată prin Programul Operaţional pentru Transport 2021- 2027 este de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile. Precizez că din toate sumele expuse mai sus pentru sectorul de transport (atât din PNRR, cât şi din Programul Operaţional), Guvernul României nu a decontat până la această dată niciun euro pentru lucrări efectuate în acest domeniu”, a spus Corina Creţu.

Europarlamentarul a mai amintit că în data de 25 aprilie 2018, în calitate de comisar european pentru Politica Regională, a trimis o scrisoare către Guvernul României de atunci, prin care insista cu privire la accelerarea ritmului de lucru în privinţa accesării fondurilor nerambursabile pentru infrastructura de transport. 

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentRobotul ION a dat rateuri la prima apariție în public – Guvernul cere răbdare în cazul consilierului cu inteligență artificială: Trebuie să învețe
Articolul următorProfesorii amenință cu proteste generale chiar înaintea examenului de Bacalaureat