Cristian Mihai Ganea va candida din partea Pro România la Primăria Ploiești. Acesta a fost liderul organizației social-democrate din Ploiești și ocupa funcția de viceprimar al orașului din partea PSD, informează b1.ro.

Într-o postare pe Facebook, el a precizat că-și bazează alegerea pe „libertatea pe care conducerea ProRomânia o acordă membrilor săi”.

”Anunţ astăzi o decizie luată după o dificilă şi lungă analiză. Am acceptat propunerea Pro România de a candida la funcţia de primar al municipiului Ploieşti! Nu a fost o alegere uşoară, las în urmă camarazi care au crezut, ca şi mine, că începând cu anul 2020 vom reuşi să facem echipă, pentru a conduce oraşul Ploieşti către progres. Alegerea mea de a intra într-o nouă familie politică se bazează pe libertatea pe care conducerea ProRomânia o acordă membrilor săi. După patru ani de târguială politică între Consiliul Local şi conducerea PNL, am înţeles că Ploieştiul are nevoie de o echipă care să fie permanent ancorată în realitate şi de un management coerent”, a scris Cristian Mihai Ganea, pe Facebook, citat de b1.ro.

Pro România a ținut să-l laude pe Ganea, spunând că „a reușit să deblocheze şi să finalizeze proiectele finanţate din fonduri europene la Ploieşti”.

Recent, și primarul PSD al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a anunțat că va candida pentru un nou mandat, dar din partea Pro România.

„Cât timp PSD Giurgiu va fi controlat de Niculae Bădălău și Marius Mina, eu nu mă regăsesc”, a precizat el. Barbu  e primar în Giurgiu de două mandate.

De asemenea, și senatoarea Emilia Arcan a trecut de la partidul lui Marcel Ciolacu la cel al lui Victor Ponta și va candida pentru șefia Consiliului Județean Neamț.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 25. Cine mai vrea vaccinare
Articolul următorAutoritatea Electorală Permanentă a anunțat calendarul oficial al perioadei electorale pentru locale