Co-președintele ALDE. Varujan Vosganian, susține că ucrainenii ar trebui să de minorității române din Ucraina aceleași drepturi pe care le primește în România minoritatea ucraineană:

”În contextul votării  de către Rada ucraineană (Parlamentul) a unei noi legi a minorităților naționale și care a fost promulgată de președintele țării vecine, cred că trebuie să i se amintească lui Volodimir Zelenski ceea ce a declarat la întâlnirea cu prim-ministru român Nicolae Ciucă, și anume că „minoritatea română din Ucraina va beneficia de aceleași drepturi, în oglindă, precum beneficiază minoritatea ucraineană în România.”

În virtutea acestei declarații, ar trebui ca Ministerul Afacerilor Externe să-i amintească d-lui Zelenski ce înseamnă această reciprocitate. Iată, pentru uzul specialiștilor din MAE, un îndrumar al drepturilor în oglindă pe care ar trebui să le aibă românii din Ucraina, raportat la drepturile ucrainenilor din România, ținând cont de faptul că românii sunt, potrivit cifrelor oficiale, 0,8% în Ucraina (cca 350 000), în timp ce ucrainenii sunt în România 60 000 (0,33%):

a) învățământ gratuit în limba română până la nivelul solicitat de minoritatea românească

b) dreptul de reprezentare parlamentară a organizațiilor minorității românești, în aceleași condiții ca oportunitatea oferită minorității ucrainene în legile electorale din România;

c) dreptul organizaților minorității românești de a participa la alegerile locale;

d) acordarea unei susțineri bugetare anuale de cca 10-12 milioane de euro pentru finanțarea organizațiilor minorității românești;

e) salarizarea preoților;

f) acordarea unei susțineri bugetare pentru restaurarea bisericilor;

g) finanțarea de la buget a cel puțin două reviste românești de cultură și a unei tipografii;

h) acordarea de spații de emisie la posturile centrale și locale ale televiziunii și radioului de stat.;

i) dreptul organizațiilor românești de a desemna reprezentanți în Consiliile de administrație ale Televiziunii și Radioului național și oportunitatea de a avea un Departament special în cadrul Guvernului care să soluționeze problemele minorităților.

j) folosirea grafiei latine și a denumirilor românești de localități și străzi în zonele unde populația românească se găsește într-un procent semnificativ;

j) În situația în care Guvernul de la Kiev nu va accepta faptul că cei declarați moldoveni (cca 220 000) și cei declarați români (130 000) sunt o singură etnie, adică români, drepturile de mai sus să se aloce la dublu, adică atât pentru moldoveni, cât și pentru români, cu doi reprezentanți în Parlament, cu un număr dublu de reviste, de emisiuni etc, așa cum e situația uncrainenilor și rutenilor din România, fiecare cu deputatul și finanțarea sa (suma de 10-12 milioane de euro, urmând a se împărți proporțional).

Pe scurt, domnilor Ciucă și Zelenski, asta înseamnă drepturile în oglindă de care vorbiți dumneavoastră.

E drept că astăzi Ucraina e în război. Dar legea minorităților nu se adoptă doar pentru astăzi. În plus, consecințele negative ale pierderii identității românești, în urma unei legi nedrepte, vor fi ireversibile. Iar argumentul că drepturile cetățenilor aparținând minorităților naționale din Ucraina sunt limitate de drepturile pe care nu trebuie să le aibă minoritatea rusă nu poate fi luat în seamă când e vorba de un stat care dorește să adere la Uniunea Europeană.

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentScandal uriaș la Ministerul Transporturilor – Numire controversată la CFR a omului lui Grindeanu, acuzat de corupție – Dovezi exclusive
Articolul următorRealitatea PLUS face public contractul de privatizare a PETROM – cum s-au pus românii în genunchi în fața austriecilor. Ediție explozivă Culisele statului paralel, duminică, ora 21