Biserica nu militează iraţional şi nerealist pentru interzicerea “totalitară” a avortului, ci pentru încurajarea aducerii pe lume a fiinţei umane, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

“Biserica nu militează iraţional şi nerealist pentru interzicerea totalitară a avortului, aşa cum o fac în direcţie opusă susţinătorii necondiţionaţi, imuni la argumente şi întunecaţi de ură ai acestuia, ci recomandă în cel mai adecvat mod la realitatea omenească şi la Revelaţia dumnezeiască a Celui care este, printre altele, însăşi Viaţa, încurajarea aducerii pe lume a fiinţei umane, a persoanei care se zămisleşte într-o altă persoană, oferind ulterior sprijin multiplu prin instituţiile sale caritabile viitoarei mame, potenţial aflată într-o situaţie fragilă şi dificilă”, susţine Bănescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, “a manifesta reverenţă faţă de orice formă de viaţă, a încuraja aducerea la viaţă şi nu omuciderea/ pruncuciderea ţine de esenţa moralei religioase cu rădăcini cereşti, dar şi de cea a bioeticii seculare oneste”.

“Biserica nu susţine aşadar interzicerea totalitară a avortului, care rămâne o opţiune inevitabil tragică pentru mamă, ci doar încurajează firesc respectarea acestui drept fundamental care alimentează mergerea omenirii mai departe. Biserica nu poate fi niciodată anti-natalistă, ci doar pro-viaţă, ea nu poate împărtăşi ideea absurdă a ‘neajunsului de a te fi născut’, ci doar sprijini libertatea de a opta moral şi de a alege responsabil asumarea urmărilor unui act care angajează nu doar trupurile, ci şi sufletele”, afirmă Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei subliniază însă că “Biserica nu comite intruziuni în intimitatea adâncă a vieţii strict personale” şi afirmă că “unii clerici care totuşi o fac, substituindu-se, în situaţii excepţionale, chiar medicului, greşesc”.

El accentuează că “Biserica are însă datoria deplină de a promova responsabilitatea morală, respectarea vieţii, a dreptului fundamental de a trăi, precum şi ‘cultura vieţii’, dar are şi datoria de a denunţa monstruoasa ‘cultură a morţii’ care promovează sofistic avortul ca pe ceva subînţeles firesc şi dezirabil”.

“Avortul nejustificat medical, indiferent de ceea ce credem, rămâne o crimă în ordinea morală (ne)asumată în faţa lui Dumnezeu, aşa cum interzicerea totalitară a avortului rămâne o “crimă” în ordinea civilă şi politică, inadmisibilă la rândul ei. Miza uriaşă rămâne folosirea libertăţii cu sens, adică orientată spre Viaţă, nu spre opusul ei, nu împotriva noastră”, precizează Vasile Bănescu.

Reprezentantul Patriarhiei Române consideră că “o societate în care mentalitatea dominantă ajunge să presupună, total greşit, că trebuie să avem doar un maximum de drepturi şi nicio responsabilitate este opusul jalnic al societăţii democratice ideale în care ar trebui să avem un maximum de libertăţi şi de responsabilităţi”.

“Biserica are, aşadar, nu dreptul de a interzice ceva, ci doar pe acela de a converti atenţia şi voinţa oamenilor spre Viaţă şi valorile inestimabile ale acesteia. Mai are, de asemenea, datoria de a mărturisi şi arăta în mod credibil şi persuasiv că marea taină a existenţei răului poate fi desluşită şi măcar parţial înţeleasă doar din perspectiva existenţei libertăţii. Ne salvăm sau ne pierdem exclusiv ca fiinţe libere în intervalul creat mereu între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul liber al omului”, a transmis Vasile Bănescu. 

Sursa: Mediafax