Europarlamentarul Corina Creţu a anunţat, luni, că va efectua o vizită în Republica Moldova pentru a discuta despre parcursul european al acestei ţări la Uniunea Europeană, eurodeputatul adăugând că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca Moldova să devină parte a UE, relatează Agerpres.

“În această săptămână voi efectua o vizită la Chişinău, unde am programate mai multe întrevederi importante (…) Republica Moldova este o ţară importantă atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru România, contribuind la menţinerea stabilităţii în regiune şi fiind un suport important pentru Ucraina, ţară aflată într-un război de agresiune crud şi nedrept. În calitate de Membru al Parlamentului European şi Comisar European pentru Politică Regională (2014-2019), mă bucur că am contribuit la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană şi voi face în continuare tot ce îmi stă în putinţă pentru ca Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene”, a arătat Corina Creţu, pe Facebook.

Corina Creţu a precizat că va discuta despre parcursul european al Republicii Moldova cu prim-ministrul Dorin Recean, cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, cu preşedintele Congresului Autorităţilor Locale, Tatiana Badan, cu ambasadorii Janis Mazeiks (şeful Reprezentantei Uniunii Europene în Republica Moldova), Cristian Leon Ţurcanu ( Ambasadorul României la Chişinău), cu Rectorul Universităţii de Stat, Igor Şarov, cu rectorul Academiei de Studii Economice, Alexandru Stratan, cu cadre didactice şi cu studenţi.

“Fiind o ţară cu aspiraţii europene, dar şi ţinând cont de parcursul istoric, Republica Moldova se află în sufletul tuturor românilor, iar pentru mine va fi o vizită emoţionantă (având în vedere că bunica mea dinspre mamă s-a născut la Chişinău)”, a mai menţionat europarlamentarul Corina Creţu.

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentVictor Ponta intervine în scandalul momentului: ”Este evident că părinții sunt vinovați!”
Articolul următorMinisterul Justiției a avertizat Guvernul despre problema OUG prin care se pot majora oricând TAXE și IMPOZITE – De ce e neconstituțională