După ministrul de finanțe și cel al agriculturii, a venit rândul ministrului de interne să dea cu subsemnatul în fața Parlamentului.

Liderul grupului parlamentar PSD din Senat, Radu Preda, a anunţat marţi, în plen, depunerea unei moţiuni simple intitulate “Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie” formulată împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela.

“În conformitate cu prevederile Regulamentului, depun moţiunea simplă la adresa ministrului de Interne, Marcel Vela, cu titlul ‘Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie’. Vă rog să dispuneţi conform Regulamentului dezbaterea şi votul pentru această moţiune”, a afirmat Radu Preda, de la tribuna Senatului.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a precizat că moţiunea simplă se va dezbate marţea viitoare, 26 mai, începând cu ora 15.00.

Sursa: Realitatea Din ALDE

Articolul precedentParlamentul a aprobat: Toți românii vor primi măști gratuite de la stat
Articolul următorLiderul Pro Romania, Victor Ponta, despre Guvernul Orban: E un guvern ilegitim care trebuie dat jos!