Familia Ponta a intrat în lumea politică cu darul de nuntă. Se întâmpla în anul 2006, iar acum, după 15 ani în care au schimbat funcții importante, cei doi sunt milionari în euro din consultanță, au trei vile și magazine care le aduc un profit uriaș. 

Victor Ponta a intrat în politică în anul 2004, fără sume exorbitante în conturi. În una din primele sale declarații de avere, Ponta a menționat trei apartamente la Baia de Fier, în Gorj, acolo unde avea și un teren. Ponta avea și venituri ca avocat, deși a intrat în Barou prin fals.

Pe zero a intrat, în lumea politică, și soția deputatului, Daciana Sârbu, care, conform declarațiilor de avere din anul 2005 nu avea niciun leu în cont. Declara că trăiește dintr-o chirie lunară de 3.000 de euro pe care o încasa doar de câteva luni.

Nunta celor doi, care a avut loc în 2006, le-a adus schimbări importante. Darul primit de la invitați, de 70.000 de lei, a fost asul din mânecă pentru un viitor prosper.

“Mi-am făcut norocul cu mâna mea”, afirma Ponta la un post TV.

Între anii 2004 și 2007, Ponta a fost deputat, apoi a devenit europarlamentar din partea PSD. Salariul lunar al unui europarlamentar este de 7.000 – 9.000 de euro, la care se adaugă diverse beneficii precum diurna și decontarea altor cheltuieli. În cele din urmă, ca șef al PSD, Ponta a devenit premier al României, funcție pe care a deținut-o între 2012 și 2015. Într-un interviu acordat la finalul anului 2020, Victor Ponta a vorbit fără nicio apăsare despre banii care intră lunar în casă familiei sale.

“Până anul trecut, Daciana câștiga mai mult decât mine. Eu acum câștig foarte bine, 12 mii de ron. Nu suntem o familie care sa murim de foame, avem un nivel de viata peste media din România”, a mai spus acesta la același post TV.

După 12 ani în care a fost europarlamentar și a încasat peste 1,2 milioane de euro, Daciana Sârbu și-a deschis o afacere de succes cu dulciuri, care a ajuns să fie populară atât în București, dar și în alte orașe ale țării. Se întâmpla în 2015, iar de atunci, afacerea dulce a adus zeci de mii de euro. În ultimii 3 ani, a avut un profit total de 1 milion de lei.

“Dacă mi-e mie bine, pot să fac orice”, afirma, la rândul său, Daciana Sârbu, într-un podcast.

După ce a fost numit consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu, fostul premier a început să miște afacerile turcilor care au pus mâna pe resursele de cupru din țară. Sunt exact cei cărora le oferă consultanță privată prin compania lui. Aceasta din urmă a avut, doar anul trecut, o cifră de afaceri de 3,8 milioane lei și un profit de 3 milioane lei. 

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentMircea Geoană: Graniţele statului român sunt “mai sigure ca oricând”, în pofida războiului din vecinătate şi a crizelor
Articolul următorSondajul care zguduie lumea politică: Pe cine ar vota românii la prezidențiale