Legea care va dicta cum se construiește în România este în plină dezbatere în Parlament. Situația spațiilor verzi sau a construcțiilor a căror soartă a ajuns un mister sunt doar două dintre temele care au stârnit multe discuții. O a treia este, de exemplu, legată de planurile urbanistice zonale. Dezvoltatorii spun că primăriile de sector ar trebui să se ocupe de ele, nu Primăria Generală a Bucureștiului. Un argument ar fi că autoritățile de sector știu mai bine de ce are nevoie fiecare zonă. Dacă rolul va rămâne la Primăria Capitalei, s-ar putea ajunge la probleme de dezvoltare urbană la nivelul orașului, potrivit acestora. 

În Capitală, susțin experții din industrie, planurile urbanistice zonale, așa-numitele PUZ-uri, ar trebui să fie în competența primăriilor de sector. În acest moment, sute de proiecte sunt blocate de contestații formulate de persoane care nu au nicio legătură cu domeniul construcțiilor, iar bugetul de stat este grav afectat.

“Documentele trebuie să aibă o predictibilitate și o inavobilitate în fața atacurilor pe care fiecine le poate face, la această oră, împotriva lor, în așa fel încât atât autoritățile publice cât și investitorii, cât și cetățenii simpli care 
doresc să-și construiască o locuință, să aibă siguranța că o pot duce până la capăt, fără interferențe de la vreun domn sau doamnă nemulțumită care locuiește în alt oraș, și nu în vecinătate și care, la această oră, din această neconcordanță legislativă are posibilitatea să atace și să blocheze autorizația de construire”, spune arhitectul Ștefan Dumitrașcu.

Sectorul construțiilor nu înseamnă doar un șantier, din acest domeniu sunt alimentate și alte industrii.

“Sunt proiecte care valorează zeci de miliarde de euro blocate. Dacă ne gândim doar la faptul că pentru a începe un proiect achităm o taxă de 0,5-1/% pentru autorizația de constuire și mai achităm o taxă de 0,6% către Inspectoratul de Stat în Construcții. (…) Un număr de 200 de industrii implicate în realizarea unui imobil”, spune Antoanela Comșa, membru în Consiliul Director AREI.

Proiectul privind noul cod urbanistic a trecut tacit de Senat și este, în prezent, pe masa deputaților, cei care au ultimul cuvânt. 

 

 
 
Articolul precedentVictor Ponta și finul lui Vasile Dâncu, întâlnire într-un restaurant de fițe. Pune ceva la cale fostul premier?
Articolul următorVlad Voiculescu, urmărit PENAL – Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave