Realitatea PLUS a început o campanie prin care dorim recuperarea companiei petroliere Petrom, naționalizarea companiei. De-a lungul anilor, s-a vorbit despre corupție, despre felul în care a fost dată pe bani puțini austriecilor de la OMV. Dorim să îndreptăm lucrurile, iar asta se poate realiza printr-un referendum. Realitatea PLUS va începe demersurile pentru obținerea de semnături, astfel încât să forțăm autoritățile să declanseze o astfel de procedura prin care să recuperăm compania, sa recuperăm profiturile pe care le-a obținut compania de la înstrăinare și până acum, precum și despăgubiri.

„Vreau să îi felicit pe românii mei. Mulțumesc zecilor de români care au răspuns apelului nostru. Audiențele de ieri dovedesc că s-a uitat la noi un număr foarte mare de telespectatori. Am surclasat celelalte stații de știri. Ce mai dovedește acest lucru: că ne-a ajuns cuțitul la os, că nu mai putem să nu mai acceptăm să fim noi, românii, cei care cedează întotdeauna. Este timpul să ne luăm ceea ce este al nostru, să beneficiem noi, și nu străinii de la noi din țară, care se vede că nu ne iubesc, de resursele noastre naturale. Putem deveni o forță europeană dacă nu suntem umili, dacă nu stăm cu capul plecat, dacă luăm atitudine și suntem demni. Trebuie să le arătăm celor care ne conduc cum vrea poporul să acționeze ei și să le amintim că noi, prin voturile noastre, trebuie să luăm decizii”, a precizat Alexandra Păcuraru, realizatoarea emisiunii ”România Suverană”.

Campanie Realitatea PLUS: ”Vrem Petrom înapoi!” Alexandra Păcuraru: Vom strânge semnături pentru declanșarea unui referendum

Românii ne pot scrie la adresa de mail [email protected].

Românii pot semna pe petitieonline.com/vrem_petrom_inapoi.

Articolul precedentCampanie Realitatea PLUS: ”Vrem Petrom înapoi!” Alexandra Păcuraru: Vom strânge semnături pentru declanșarea unui referendum
Articolul următorVREM PETROM ÎNAPOI: “Mă alătur inițiativei pentru că ajunge cu umilința poporului român!” – Vocea ta contează!