Candidatul Pro România la Senat, în județul Bihor, Viorel Cataramă, a anunţat luni că, împreună cu o asociaţie a soţiei sale, va organiza două sesiuni de testare gratuită pentru noul coronavirus a populaţiei din municipiile Oradea şi Beiuş, deoarece aşa ar fi normal să se acţioneze pentru a lăsa oamenii sănătoşi să lucreze.

“Este o acţiune care nu s-a mai făcut. Pentru că noi promovăm ideea testării masive a populaţiei pentru a lăsa oamenii sănătoşi să lucreze. Considerăm că e o mare greşeală ca oamenii sănătoşi, de-a valma cu oamenii infectaţi, să nu poată munci, să nu se poată bucura de drepturi şi libertăţi, numai pentru că un guvern – susţinut în mod necondiţionat aici, în Bihor, de autorităţile locale – nu e capabil, nu e competent să facă acest lucru, aşa cum se întâmplă în alte ţări”, a declarat luni, în conferinţă de presă, Viorel Cataramă, scrie agerpres.ro.

Candidatul a precizat că este vorba de asociaţia “Dr. Adina Alberts”, care va organiza testările în colaborare cu Viorel Cataramă şi cu suportul moral al Pro România. Prima testare va avea loc miercuri, la ora 13, în centrul municipiului Oradea, iar a doua se va organiza joi, la Beiuş. El a precizat că se vor folosi teste rapide Biocredit, cu acurateţe de peste 95%, fiind notificată Direcţia de Sănătate Publică, pentru a respecta toate prevederile legale.

În penultima sa conferinţă de presă din această campanie electorală, Viorel Cataramă a menţionat că aproape de la bun început a sesizat “plutind în aer blatul politic între PSD şi PNL, mai bine zis predarea necondiţionată a PSD-ului în braţele PNL-ului şi a domnului Bolojan”.

“N-am crezut că mi-e atât de uşor să depistez toate partidele din Bihor care s-au predat în mod necondiţionat în braţele domnului Bolojan şi ale PNL-ului. Toate felicitările mele pentru domnul Bolojan! Este singurul judeţ în care s-a realizat această performanţă, în care toate partidele – cu excepţia Pro România, evident – au devenit slujitorii de nădejde ai domnului Bolojan”, a spus el.

Cataramă a constatat acest lucru în urma plângerii făcute de contracandidaţii săi la BEJ, pe care i-a catalogat drept “fricoşi şi laşi” după ce nu au răspuns solicitării lui de a participa la dezbateri.

Articolul precedentBeatrice Mahler: “Vom avea cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună”
Articolul următorCălin Popescu Tăriceanu: ”Dle Iohannis, ceea ce faceți este profund ilegal și neconstituțional!”