Fostul premier al României, Victor Ponta, care a demisionat după incediul de la Colectiv, a vorbit, la șase ani de la tragicul eveniment, despre cei care au profitat de acel moment. El salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a nu mai depune coroane la Colectiv, tocmai pentru că a „renuntat la ipocrizie și la folosirea cinică a morții în scopuri pur politice”.
„Eu consider ca, de aceasta data, in sfarsit, Dl Iohannis a procedat corect : a renuntat la ipocrizie si la folosirea cinica a mortii in scopuri pur politice .
Probabil ca nu mai are de ce sa o faca- a obtinut deja voturile si avantajele politice pe care le-a urmarit; poate s-a plictisit sa fie ipocrit si cinic pentru acelasi public de ipocriti si cinici pentru care facea pana acum sceneta respectiva; poate ca era obosit dupa vizita din Egipt sau se odihnea pentru cea din Scotia care urmeaza. Nu stiu motivul, dar a procedat corect.
Pentru Dl Iohannis si Echipa sa “Colectiv” a fost doar o oportunitate strict politica speculata la maxim : “a fost nevoie sa moara oameni pentru ca acest Guvern sa demisioneze”. Nimic altceva! Pentru PNL a fost doar o ocazie sa se bucure stupid de caderea unui Guvern care guverna bine tara, dar avea “pacatul” ca era de la PSD; pentru USR un mod la fel de cinic si ipocrit de a manipula frustrarile personale ale unor romani. Pentru “tovarasii” de la “Coruptia Ucide” si alte asemenea ong-uri este modul de a-si justifica existenta si a-si cheltui bugetele stranse din donatii. Pentru Vlad Voiculescu ocazia sa devina Ministru sau, spera el, chiar Primar General. In rest i-a durut si ii doare si acum exact in cot. Iar in 2021 nici nu mai au chef sa mai joace sceneta obisnuita.
Daca intr-adevar ar fi fost mai mult decat atat probabil ca ati fi vazut in 6 ani mai multe paturi pentru arsi decat in 2015, dar azi sunt mai mai putine decat atunci si cand avem un singur pacient ars il trimitem in alte tari ; am fi avut conditii mai sigure in cluburi si la marile concerte , dar e mult mai periculos acum ; ar fi fost demisii cand au tot luat foc spitale publice (nu un club privat) si au murit oameni veniti sa se trateze acolo – evident nimeni nu e vinovat nici macar politic; ar fi cerut ajutor international din momentul in care numarul zilnic al decedatilor de Covid a depasit numarul victimelor de la “Colectiv”, nu la doua luni dupa. Ati fi vazut marii protestari din Noiembrie 2015 facand minimul efort de a depune o lumanare in Piata Victoriei pentru fiecare dintre cei 50.000 de romani ucisi de Covid 19!
Evident ca nimic din cele de mai sus nu s-a intamplat si nu se va intampla. Evident ca acum “Coruptia NU mai ucide” peste 500 de romani in fiecare zi. Evident ca acum “nu mai este nevoie sa moara oameni ca Guvernul sa demisioneze”. Si evident ca acum nu se mai strang “anticoruptii” si “indignatii” la niciun protest in fata Guvernului si nici nu mai fac niciun mars – probabil ca sunt in city break la Viena sau la Paris.
Iohannis a procedat cinstit ca nu a mai jucat anul acesta rolul cinic si ipocrit al omului caruia chiar ii pasa. Chiar nu mai avea nevoie. Iar sinistrii care inca mai incearca sa stoarca niste voturi si bani din tragedie fara sa faca absolut nimic altceva decat sa spuna vorbe goale sunt pur si simplu niste neoameni care nu merita nici macar dispret.
Multi care atunci au profitat la fel de cinic si ipocrit de tragedie sunt ocupati acum cu functiile de Europarlamentari, parlamentari, primari sau ministri obtinute doar prin manipularea si specularea mortii unor oameni nevinovati. Altii incearca acum sa isi mai spele constiinta sau imaginea explicand in fiecare zi cat sunt de dezamagiti si de indignati de Iohannis, Citu, Ciolos si toata gasca pe care i-au sustinut ( din pacate asa au facut si cand s-au lepadat de Basescu, iar in viitor iar o sa “greseasca” cu un alt Basescu sau Iohannis) !
Dar ce vina au milioanele de oameni care acum sufera mult mai mult decat atunci ? Mult mai tematori pentru sanatatea lor, pentru lipsa scolii pentru copiii lor, pentru lipsa banilor si pentru nebunia preturilor . Si mai ales ce le ofera viitorul? Cine si ce le reda speranta?
Iar cei care atunci au iesit in strada sa protesteze in mod sincer – cand se uita acum in oglinda ce isi spun?”, a spus Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Realitatea Din PRO