Fostul premier și lider al social democraților a explicat posibilele cauze ale eșecului răsunător al PSD la alegerile prezidențiale de duminică.

„Nu pot să vorbesc în numele PSD pentru că nu fac parte din conducere. Dar pot să spun că se aștepta lumea la un duș rece, dar a fost o bombă pur și simplu, pe care oamenii era normal s-o trimită către cele două principale partide de la conducerea țării. PSD e, în prezent, este un animal rănit.

Votanții Dianei Șoșoacă și au lui Călin Georgescu spuneau: „iată ce rele ne fac ăștia, avem nevoie de altceva”! Modul de folosire al rețelelor sociale e ceva ce m-a costat și pe mine în 2014. Nu înțeleg cum în 2024 nu am învățat nimic. Și în 2020 cei de la partidul AUR aveau 2 % iar cu ajutorul rețelelor sociale au ajuns la aproape 20%.

 
 

În schimb, la alegerile locale din vară s-a votat omul. În Dâmbovița președintele de Consiliu Județean a luat 65% iar primarul a luat 80%. Oamenii au spus că ei nu au legătură cu guvernare, deci îi votăm pe ei. Supărarea legitimă a oamenilor nu s-a descărcat în vară, ci acum, la alegerile prezidențiale”, a declarat Victor Ponta.

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ ȘI-A ANUNȚAT DEMISIA DIN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL PNL: „DRAGI ROMÂNI, AM ÎNȚELES CE AȚI DORIT SĂ NE TRANSMITEȚI”
Articolul următorALEGERI PARLAMENTARE 2024. TU CE FACI DUMINICĂ? VOTEAZĂ! CONTEAZĂ! VIZIONEAZĂ! TU DECIZI!