Fostul premier Victor Ponta a lansat un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că a folosit tragicul eveniment Colectiv pentru a-l îndepărta din fruntea Guvernului.
Fostul lider social democrat spune că nu a fost „ajutat” să demisioneze, ci că a fost o decizie pe care, deși mulți apropiați ai săi o regretă, a fost una care să pună capăt și unei crize politice între palatele Victoria și Cotroceni.
„Eu eram un simplu inculpat, pentru că după 8 ani am fost achitat, desi nu îmi dă nimeni cei 8 ani înapoi și nici lui Piedone.
Am fost ținta cea mai importantă, iar toate dosarele care s-au făcut au fost cu target pe mine și pe cei apropiați. Moartea tragica a unor oameni a fost folosită de unul care își încheie al doilea mandat de președinte al țării. Îi înțeleg pe toți cei care au fost dezamăgiți de mine pentru că mi-am dat demisia după Colectiv. Eu am considerat așa că nu voiam ca moartea unor oameni să fie folosită în mod politic. Credeam că Iohannis va plăti, dar n-a fost așa și nici nu va plăti.
Nu m-a forțat nimeni să demisionez, ci a fost prea mult. Se întâmplase evenimentul cu Gabi Oprea care i-a omorât pe polițiști, iar eu i-am omorât pe oamenii din Colectiv. Trebuiau să moară oameni numai să plece guvernul meu. Din păcate, de atunci și până acum am avut 9 premieri și, cu siguranță, niciun premier nu a avut curajul meu. Singura mea speranță este că vremurile lui Kovesi s-au dus”, a declarat Victor Ponta în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.
Sursa: Realitatea Din PRO