Fostul premier Victor Ponta a atras atenția că deocamdată nu este disponibil niciun vaccin împotriva COVID-19 și este de părere că ar fi nevoie de mărirea capacității de testare. „Noi ar trebui să testăm mult mai mult”, a declarat președintele Pro România, luni seară, în direct pe B1 TV.

„Vreau să stabilim ceva – deocamdată nu există vaccinul. Când va exista – eu, de exemplu, am fost întrebat – da, eu și familia mea ne-am vaccina, când ne vine rândul, evident. Sunt alți oameni pe care îi înțeleg și care spun, domne`, eu nu m-aș vaccina, deci cred că nu trebuie să fie obligatoriu, dar dacă este disponibil, eu am încredere și m-aș vaccina. Deocamdată nu este și nu cred că va fi disponibil mai repede de luna ianuarie, februarie, martie – să dea Dumnezeu cât mai repede! Până atunci însă, ceea ce eu reproșez Guvernului și ce aș fi făcut ca prim-ministru, și ce aș vrea să fac ca prim-ministru este mărirea capacității de testare. Faptul că nu testăm este cea mai mare problemă, faptul că nu mai folosim testele rapide. Domnul președinte Iohannis a zis acolo unde se respectă măsurile dau… păi, înțeleg că la Sibiu nu s-au respectat sau la Timișoara, sau la Cluj? Eu cred că acolo sunt oameni care respectă, dar acolo s-a și testat mai mult”, a afirmat Victor Ponta.

Referitor la situația de la Sibiu, pe care președintele Klaus Iohannis a pus-o pe seama faptului că autoritățile locale s-au mișcat cam lent, Victor Ponta a spus: „Eu cred că greșește președintele. Eu cred că acolo unde sunt multe cazuri, Sibiu, Timișoara, Cluj, București, în jurul Bucureștiului, s-a și testat mult. Acolo unde n-avem cazuri nu e că sunt oamenii mult mai disciplinați decât cei din Sibiu sau Cluj, dar nu s-a testat. Noi ar trebui să testăm mult mai mult, pentru că testându-i și pe profesori putem să deschidem școlile, testând personalul din HoReCa putem să deschidem restaurantele. Dacă nu testăm…”.

Despre poziția premierului, care a explicat că testele nu se efectuează la întâmplare, președintele Pro România a declarat: „Nu face nimeni testul de plăcere. Eu l-am făcut de multe ori, nu e nicio plăcere să îți un băț în nas, dar îl faci de nevoie. Eu cred că foarte mulți oameni ar vrea să îl facă. De exemplu, la Constanța, mi-au spus colegii mei, este carantinată de sâmbătă Constanța, lista de așteptare este până joi ca să te testezi. Al doilea lucru ar trebui decontate testele în privat – faptul că sunt atât de scumpe, până la 400 de lei, descurajează foarte mulți oameni să meargă în privat. În toate țările europene se decontează cele din privat și se fac cât mai multe teste. Nu ne uităm la un milion și ceva de teste ca în America. Franța are o populație de trei ori cât România, dar testează de 10 ori mai mult decât România. Italia, Spania, la fel. Noi nu testăm ca până pe 6 decembrie să n-avem multe cazuri, dar asta ne costă foarte mult”.