Fostul ministru Varujan Vosganian afirmă că guvern ar trebui să intre în pământ de rușine, după ce ordonanța care a stat la baza obligativității măștilor de protecție în aer liber a fost declarată neconstituțională din cauza nerespectării normelor de tehnică legislativă. Vosganian subliniază faptul că judecătorii constituționali nu au intrat pe fondul problemei, deci nu s-au referit la măștile de protecție, ci au taxat încălcarea Constituției prin adoptarea unei OUG fără avizul Consiliului Legislativ.
„Curtea Constituțională a decis că textul privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă este neconstituțional.
Au existat critici cum că chestiunea asta trebuie decisă de medici, nu de judecători. Să ne înțelegem: Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra utilității măștii de protecție, ori dacă e bine să purtăm măști cu picățele sau FFP2. Curtea Constituțională a stabilit că modul în care a fost impusă obligativitatea portului de mască e neconstituțional. Ce acuză CCR? Că OUG 192/2020 a încălcat articolul de căpătâi ale Constituției și anume art. 1. Mai precis art.1.3 care spune că „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.” Și art. 1.5 care spune că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
Ce-ar mai fi de spus decât că la o astfel de motivație Guvernul ar trebui să intre în pământ de rușine!”, scrie Varujan Vosganian pe Facebook.
Sursa: Realitatea Din PRO