Victor Ponta cere un guvern fără USR, condus de Sorin Grindeanu: „Nu este un partid românesc”

Victor Ponta

Victor Ponta

Scris de Daniel Onescu Publicat: 5 oct. 2026, 13:01

Fostul premier Victor Ponta cere formarea unui guvern fără USR și includerea AUR în discuțiile pentru o nouă majoritate. Într-o intervenție la România TV, înaintea consultărilor de astăzi de la Cotroceni, Ponta l-a susținut pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier. Ponta a afirmat că USR „nu este un partid românesc” și că ar fi „o grupare impusă din afara țării”. „Ne bagă în faliment ca să putem fi mai ușor cumpărați”, a mai spus fostul premier. Ponta nu a adus dovezi pentru aceste acuzații. Victor Ponta i-a cerut președintelui Nicușor Dan să desemneze un premier chiar în această seară. El a criticat și anchetele pe care le consideră politice, dând ca exemple cazurile lui Călin Georgescu și Ilie Bolojan.

Declarațiile vin în ziua unei noi runde de consultări pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, după respingerea în Parlament a cabinetului propus de Siegfried Mureșan. Ponta a spus că prioritatea trebuie să fie formarea unui guvern capabil să răspundă problemelor economice ale populației, dar a respins participarea USR la viitoarea formulă de guvernare.

Întrebat dacă este posibilă o nouă alianță de guvernare fără USR, Victor Ponta a răspuns afirmativ și a amintit că nu a votat guvernul condus de Ilie Bolojan, deși făcea încă parte din grupul parlamentar PSD.

„Bineînțeles că se poate și bineînțeles că eu n-am votat guvernul Bolojan, deși eram încă membru al grupului PSD, pentru că am spus un lucru pe care îl știam și s-a dovedit adevărat. USR nu este un partid românesc. Este o grupare impusă din afara țării ca să spolieze România, să facă rău României, să extragă miliarde de euro din România, să ne bage în faliment ca să putem fi mai ușor cumpărați pe bani foarte puțini”, a declarat Ponta.

Fostul premier a continuat prin a spune că toate celelalte formațiuni ar trebui luate în calcul la negocieri: „În afară de USR, toate celelalte partide reprezintă români și interese ale unor români și trebuie luate în considerare și respectate”.

Victor Ponta consideră că PSD, partidul care a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare, ar trebui să aibă posibilitatea de a propune premierul. Întrebat dacă Sorin Grindeanu este o opțiune viabilă pentru conducerea guvernului, el a răspuns: „Bineînțeles. Bineînțeles că este. Este cel care conduce partidul care a primit cele mai multe voturi de la români”.

În același timp, Ponta a insistat că disponibilitatea PSD de a accepta și un alt nume nu trebuie confundată cu posibilitatea de a desemna orice persoană. Viitorul premier trebuie să aibă experiență, putere de muncă și capacitate de dialog, a susținut acesta.

„Atenție, nu oricine, ci o persoană care are capacitate, experiență, putere de muncă, capacitate de dialog, cunoștințele necesare. Pentru că eu vin și o să vă zic de o sută de ori: România nu e într-o situație obișnuită. Este o gravă criză economică și socială”, a afirmat Ponta.

Pentru a explica de ce consideră decisivă alegerea premierului, fostul șef al guvernului a făcut o comparație cu fotbalul: „«Dom’le, să intre oricine pe teren» și ne mirăm că luăm 6–0. Nu, trebuie să fie unii buni care să intre acum pe teren, pentru că situația e catastrofală”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News

Actualitate

Politica Interna - locala

Mai multe știri din Politica Interna - nationala