Sorin Grindeanu, atac dur la Pîslaru pe Legea salarizării: „Atitudinea este incalificabilă, sfidează justiția”

Sorin Grindeanu (foto: Inquam Photos)

Sorin Grindeanu (foto: Inquam Photos)

Publicat22 iul. 2026, 13:12
Actualizat22 iul. 2026, 13:39
SursăRealitatea PLUS

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat, într-o conferință de presă la Parlament, atacuri la adresa Guvernului și a partidelor din fosta coaliție (PNL și USR), reclamând absența dialogului social în privința Legii salarizării și o tentativă a USR de a modifica legislația de integritate pentru a-și proteja liderii locali.

Liderul PSD a subliniat că sesiunea extraordinară a Parlamentului a fost deja convocată, însă principalul act normativ așteptat, Legea salarizării, nu a fost încă depus, în ciuda asigurărilor repetate venite de la premierul demis, Ilie Bolojan.

Grindeanu a atras atenția că, pe lângă obiecțiile formulate de UDMR (în special în zona angajaților din sănătate), procedura legislativă a fost suspendată în instanță.

Curtea de Apel București a admis o cerere formulată de Federația Sanitas, suspendând demersurile inițiate de Guvern pe motivul lipsei dialogului social, o problemă semnalată anterior de PSD.

„Dați-mi voie să constat atitudinea incalificabilă a ministrului demis Pîslaru”

Președintele Camerei Deputaților l-a criticat în termeni duri pe ministrul demis Dragoș Pîslaru pentru atitudinea de sfidare la adresa hotărârii judecătorești, catalogând reacția acestuia drept „incalificabilă” și „intolerabilă într-un stat de drept”.

A fost convocată sesiunea extraordinară. Legea salarizării nu a fost încă depusă în ciuda asigurărilor repetate primite de la prim-ministrul demis Bolojan.

Înțeleg că și UDMR-ul are o mulțime de obiecții, mai ales în zona angajaților din sistemul de sănătate. În plus, peste aceste lucruri, a venit și decizia instanței de ieri care suspendă practic procedura legislativă inițiată de guvern pe un motiv, până la urmă, de bun simț: semnalat în repetate rânduri de către PSD, absența totală a dialogului social.

Până la o analiză juridică temeinică, despre efectele deciziei instanței de ieri, dați-mi voie să constat atitudinea incalificabilă a ministrului demis Pîslaru, care sfidează o hotărâre a justiției. Este o reacție intolerabilă într-un stat de drept.

„PSD nu va accepta vreodată ca USR să aducă atingere standardelor privind integritatea pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv”

A doua temă majoră abordată de Sorin Grindeanu vizează proiectul de lege privind integritatea, depus marți la Camera Deputaților de PNL.

Liderul social-democrat acuză USR că a introdus o serie de amendamente care restrâng atribuțiile Agenției Naționale de Integritate (ANI), cu scopul direct de a-i „scăpa” de problemele penale pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și pe viceprimarul Paula Romocean.

A doua problemă este legată de proiectul de lege privind integritatea. Depus ieri, la Camera Deputaților, de către Partidul Național Liberal. Ceea ce avertizam încă de săptămâna trecută s-a întâmplat. USR a introdus mai multe amendamente ca să-l scape pe Dominic Fritz și alți membri de partid precum viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, condamnați pentru conflict de interese.

PSD nu va accepta vreodată ca sub pretextul PNRR, USR să aducă atingere standardelor privind integritatea pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv. Am avut azi o întâlnire cu conducerea Agenției Naționale de Integritate, și avem o listă lungă de amendamente depuse de USR care știrbesc din atribuțiile Agenției Naționale de Integritate. Și așa ceva noi nu vom accepta.

„USR vrea praguri cumulative prin care să se ajungă la reducerea interdicțiilor privind integritatea”

Practic, USR vrea praguri cumulative prin care să se ajungă la reducerea interdicțiilor privind integritatea. Un exemplu clar este că se modifică Codul Administrativ pentru ca aleșii locali să nu mai fie în conflict de interese când emit sau votează acte administrative.

„Pe noile reglementări, Fritz n-ar mai fi în conflict de interese”

Pe noile reglementări, domnul Fritz n-ar mai fi în conflict de interese. Așa ceva este de neimaginat. Au introdus, de asemenea, condiții cumulative astfel încât inspectorul de integritate să nu poată aplica prin raportul pe care îl face interdicția de până la 3 ani. Așa cum era și până acum.

Mai mult, au introdus praguri privind integritatea de 2 salarii minime brute pe economie. Să vă amintesc de reacțiile publice ale liderilor USR și PNL când era vorba de introducerea pragului la abuzul în serviciu? Ia să vă dau câteva mostre. Dați-mi voie să citez: Stelian Ion, 's-a legiferat hoția, s-a legiferat abuzul. Nu va mai fi abuz în serviciu și toți funcționarii publici au semnalul acesta, că pot abuza'. Cătălin Drulă, 'vor să dea drumul la furat'. Ionuț Moșteanu, am ieșit în stradă să oprim hoția pregătită de Liviu Dragnea'.

Acum, USR preia exact același motel și pune prag. Practic, campionii transparenței ne arată din nou adevărata lor față. S-au cocoțat pe un val de moralitate și se băteau cu cărămida în piept, pentru integritate.

„Vor să nu mai fie de asemenea conflict de interese nici când dau bani publici către ONG-urile din care fac parte”

Acum au introdus amendamente care ar putea să controlul Agenției Naționale de Integritate asupra averilor demnitarilor. Vor ca verificările din oficiu de exemplu să fie limitate la maxim 5 ani. Iar dosarele să fie clasate dacă evaluarea durează prea mult. Adică un fel de "scapă cine poate și cine trage de timp".

Vor să nu mai fie de asemenea conflict de interese nici când dau bani publici către ONG-urile din care fac parte. Și aici este de notorietate un dosar civil în care este implicat domnul Coliban. De la Brașov, fost primar, fix pe această speță. Aceștia sunt oamenii care strigau "fără penali" pe străzi, dar care acum, în Parlament, votează ca totul să fie la secret. Să blocheze accesul public la informații, să ascundă, dacă vreți, date și de asemenea să-și ascundă averile.

Este o ipocrizie revoltătoare. Pentru ei, integritatea până la urmă așa cum arată acest proiect reprezintă doar un slogan de campanie, nu o regulă pe care să o aplice și propriilor buzunare. Vreți să fiu sincer? Mă aștept la o reacție de revoltă a societății civile și anunț public că Partidul Social Democrat va vota împotriva tuturor acestor prevederi din proiectul de lege transmis la Parlament ieri.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala