Radu Marinescu: PSD e nemulțumit că Grindeanu n-a fost desemnat, dar va negocia constructiv cu Niculescu

Radu Marinescu

Radu Marinescu

Scris de Daniel Onescu Publicat: 6 oct. 2026, 15:10

Înainte de ședința PSD în care se decide mandatul de negociere cu premierul desemnat, deputatul Radu Marinescu a spus că social-democrații vor avea o abordare constructivă. PSD va analiza o posibilă colaborare pentru un guvern stabil și pentru redresarea economică. Marinescu recunoaște că în partid există nemulțumire pentru că Sorin Grindeanu nu a fost desemnat premier. Spune însă că PSD își asumă în continuare un rol responsabil în negocieri.

Radu Marinescu, despre Luca Niculescu: ”Este un om de calitate profesională, morală, intelectuală”

”PSD are în momentul de față misiunea de a căuta, împreună cu toate forțele politice responsabile, o soluție pentru țară, un guvern care să fie stabil și care să poată să adopte acele măsuri absolut necesare, cum ar fi, între altele, rectificarea bugetară. Deci noi privim cu responsabilitate spre lucrurile care trebuie făcute instituțional pentru țară”, a declarat Radu Marinescu.

Fostul ministru al Justiției a subliniat că îl cunoaște pe Luca Niculescu, pe care îl consideră un om de calitate și a precizat că PSD va analiza în ce măsură poate colabora cu acesta pentru implementarea soluțiilor și ideilor partidului privind redresarea țării.

”Este atributul președintelui. Îl cunosc pe domnul Lucian Niculescu, este un om de calitate profesională, morală, intelectuală. Vom vedea în ce măsură se poate colabora cu dumnealui și, din perspectiva Partidului Social Democrat, asta ține de posibilitatea de a implementa acele soluții și acele idei pe care noi le avem pentru redresarea țării”, a mai spus acesta.

Radu Marinescu: ”Vom continua să avem aceeași atitudine constructivă”

Întrebat cum cum ar trebui să reacționeze PSD, având în vedere faptul că președintele evită să-l numească pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, social-democratul a răspuns: ”Noi suntem conștienți de competențele pe care în statul român le are fiecare reprezentant public. Știm că președintele are acest atribut de a încredința mandatul de a alcătui un guvern unei persoane pe care dânsul o consideră competentă”.

”Sigur că există o insatisfacție a Partidului Social Democrat că această persoană nu a fost domnul Sorin Grindeanu, însă vom continua să avem aceeași atitudine constructivă, accentuez constructivă, spre deosebire de alte forțe politice, și să încercăm, în contextul acestei nominalizări, să vedem dacă se poate colabora, repet, pentru redresare economică și pentru un guvern stabil”, a mai spus Radu Marinescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News

Actualitate

Mai multe știri din Politica Interna - nationala