Olguța Vasilescu, realeasă în unanimitate la conducerea PSD Craiova

Olguța Vasilescu

Olguța Vasilescu

Scris de Daniel Onescu Publicat: 25 sept. 2026, 07:12

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a fost realeasă joi seară, cu unanimitate de voturi, președinte al PSD Craiova. Votul a avut loc la Conferința Municipală a organizației.

Astăzi, am fost realeasă în funcția de Președinte al PSD Craiova. Le mulțumesc pentru încredere și sprijin colegilor mei și invitaților prezenți pentru susținere! Sorin Grindeanu, Marian Neacșu, Bogdan Ivan, Aladin Georgescu, Mihai Webber, Constantin Rădulescu, Marius Oprescu, Marcel Romanescu, Marius Screciu și mulți alți colegi din toată țara s-au aflat azi la Craiova', a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

În cadrul Conferinței Municipale a PSD Craiova, Lia Olguța Vasilescu a prezentat investițiile realizate în mandatele sale de primar în Craiova privind modernizarea străzilor, a locurilor de parcare, în infrastructura de sănătate, de educație, de apă și canalizare etc.

Olguța Vasilescu a afirmat că recent în Craiova a fost realizat un sondaj de opinie pe 1200 de persoane, iar la întrebarea 'în ce direcție credeți că se îndreaptă România', 89% dintre subiecți au răspuns că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 66% au spus că 'municipiul Craiova se îndreaptă într-o direcție bună'. 'Asta reiese din sondajul de opinie, iar din scorul electoral, PSD Craiova nu a pierdut niciun procent de la alegerile locale până acum', a precizat Olguța Vasilescu.

La Conferința Municipală a PSD Craiova au participat peste 600 de delegați.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News

Actualitate

Mai multe știri din Politica Interna - nationala