MApN: Cercetările în zona din județul Galați în care a fost doborâtă drona s-au încheiat

MApN

MApN

Publicat16 aug. 2026, 18:34
Sursărealitatea.net

Cercetările în zona din județul Galați în care a fost doborâtă drona ce a pătruns noaptea trecută pe teritoriul național s-au încheiat duminică după-amiază, a informat MApN.

'Misiunea de cercetare aeriană și terestră desfășurată de echipe mixte din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne în zona de impact dintre localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați, s-a încheiat duminică, 16 august, în jurul orei 16.20. În urma cercetărilor, au fost descoperite fragmente ale rachetei interceptoare, care au fost neutralizate în condiții de siguranță de echipa EOD, precum și fragmente ale dronei doborâte în cursul acestei dimineți, prelevate de specialiștii criminaliști', a precizat MApN.

O dronă care a intrat pe teritoriul național în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost interceptată și distrusă de două avioane de vânătoare F-18 spaniole, în județul Galați, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță.

'În această noapte, o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spațiul aerian național și a fost doborâtă. La ora 04:44, ținta a fost descoperită intrând în spațiul aerian național, la 24 km nord de Galați, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare. La ora 05:01, drona a fost interceptată și distrusă între localitățile Băleni și Cudalbi, din județul Galați, într-o zonă nepopulată', a afirmat Radu Miruță, într-o postare pe Facebook.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala