DECIZIE FINALĂ ÎN CAZUL MOȘTENIRII FAMILIEI IOHANNIS: IMOBILELE REVIN STATULUI

DECIZIE FINALĂ ÎN CAZUL MOȘTENIRII FAMILIEI IOHANNIS: IMOBILELE REVIN STATULUI
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv ca două imobile deținute de familia Iohannis să revină statului, iar banii din chirii să fie returnați.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv ca două imobile deținute de familia Iohannis să revină statului, iar banii din chirii să fie returnați.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 25 septembrie, definitiv, într-un litigiu privind dreptul de moștenire asupra unui imobil, ceea ce deschide calea recuperării de către stat a banilor încasați din chirii de familia președintelui Klaus Iohannis.
Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu, revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați, informează Digi24.
Conform sursei citate, procesul a fost deschis în 2016, având ca obiect moștenirea unui imobil care a aparținut soției președintelui, Carmen Iohannis. Procesul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă a familiei Iohannis, stabilită în Miami, care deținuse împreună cu Carmen Iohannis și cu soacra ei imobilul respectiv.
Rodica Baștea a cerut în instanță anularea unui certificat prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al unui imobil din Sibiu. Rodica Baștea a pierdut procesul la toate instanțele, iar miercuri, 25 septembrie, Înalta Curte a respins definitiv recursul ei.
Potrivit ANAF, din cauza litigiilor cu moștenirea, statul român nu putea recupera un alt imobil care a aparținut președintelui – un spațiu comercial din Sibiu – și nici suma de 260.000 de euro obținuți de familia Iohannis din chirii, după cum arată sursa citată.
În urma deciziei de miercuri a instanței supreme, ANAF poate înregistra cele două imobile și poate începe procedura de recuperare a banilor din chirii de la familia Iohannis, mai scrie Digi24.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News











