CRIN ANTONESCU, SUSŢINUT DE PSD, PNL, UDMR ŞI GRUPUL MINORITĂŢILOR PENTRU A INTRA ÎN CURSA PREZIDENŢIALĂ

CRIN ANTONESCU, SUSŢINUT DE PSD, PNL, UDMR ŞI GRUPUL MINORITĂŢILOR PENTRU A INTRA ÎN CURSA PREZIDENŢIALĂ
Decizia urmează să fie supusă votului în forurile de conducere ale fiecărui partid
Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi grupul minorităţilor au convenit să aibă un candidat comun la preşedinţie în persoana lui Crin Antonescu, spun surse politice, citate de Agerpres.
Decizia urmează să fie supusă votului în forurile de conducere ale fiecărui partid.
La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că una dintre variantele pentru candidatura la prezidenţiale discutată în cadrul coaliţiei este Crin Antonescu.
La rândul lor, liberalii au susţinut că acesta ar fi o variantă bună pentru a intra în cursa prezidenţială.
Într-un interviu pentru site-ul Europa liberă, liberalul a confirmat că există discuții în acest sens.
Crin Antonescu a mai candidat la prezidențialele din partea PNL, în 2009, când s-a clasat al treilea în primul tur de scrutin, după Traian Băsescu (PD) și Mircea Geoană (PSD).
Actual ambasador al României în Austria, Emil Hurezeanu a declinat invitația de a candida, după cum a mărturisit pentru portalul Hotnews.ro. "Am declinat propunerea, am fost testat şi am spus nu. Nu port pălării mult mai mari decât îmi permite capul", a spus acesta.
Citește și:
- 13:04 - Călin Georgescu, mesaj pentru români după slujba de Rusalii din Buftea: "Un conducător de țară, de glie, ascultă de Dumnezeu, nu de oameni" VIDEO
- 20:57 - Explicația surprinzătoare a Maiei Sandu după decretul pentru Traian Băsescu: „Nu puteam face asta mai devreme”
- 14:48 - Trimisul administrației Trump: „Granițele deschise și cenzura împing Europa spre declin”
- 14:30 - Nick Adams: „Îmi doresc ca românii să se îndrăgostească de America cunoscând-o direct, așa cum și eu m-am îndrăgostit de țara și de poporul dumneavoastră”
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News














