VICTOR PONTA: „DACĂ AM AVEA UN MINISTRU DE EXTERNE ÎN ROMÂNIA, ACESTA ȘI-AR ANUNȚA AZI DEMISIA DE ONOARE”

VICTOR PONTA: „DACĂ AM AVEA UN MINISTRU DE EXTERNE ÎN ROMÂNIA, ACESTA ȘI-AR ANUNȚA AZI DEMISIA DE ONOARE”
România, a șasea țară ca populație din Uniunea Europeană, nu are niciun reprezentant între cei 43 de oficiali numiți recent în Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS), o situație care a stârnit critici dure din partea fostului premier Victor Ponta.
România, a șasea țară ca populație din Uniunea Europeană, nu are niciun reprezentant între cei 43 de oficiali numiți recent în Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS), o situație care a stârnit critici dure din partea fostului premier Victor Ponta.
Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și Vicepreședinte al Comisiei Europene, a anunțat recent numirea a cinci manageri de rang înalt în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), alături de 36 de șefi de delegație și doi șefi adjuncți de delegație ai UE.
Cele 145 de delegații ale Uniunii reprezintă „fața” Europei în lume și constituie prima linie în protejarea intereselor europene. Acestea informează, implementează și promovează prioritățile UE, precum și politica sa externă și de securitate.
Surprinzător însă, niciunul dintre noii lideri numiți nu este din România, țara care este a șasea ca populație în Uniunea Europeană. România rămâne astfel fără reprezentanți în poziții strategice la nivel european, în ciuda diplomaților săi experimentați și a contribuției istorice la politica externă a UE.
„Dacă am avea un Ministru de Externe în România, acesta și-ar anunța azi demisia de onoare; sau azi am merge la Bruxelles să întrebe de ce România, cu atât de mulți diplomați calificați, nu are absolut nicio nominalizare!”, scrie Ponta pe pagina sa de Facebook, criticând lipsa de coordonare și de reprezentare a țării în cadrul Uniunii Europene.
Fostul premier atrage atenția că actuala conducere a diplomației românești – în frunte cu ministrul USR, Bogdan Toiu – nu are un impact real la nivel european: „Noi nu avem Ministru de Externe; noi nu avem politică externă. Avem doar câțiva funcționari care lucrează pentru Ucraina și Republica Moldova, pentru România avem ZERO politică externă“.
Victor Ponta subliniază că România a avut, în trecut, diplomați de rang înalt cu cariere respectate la nivel european, care demonstraseră capacitatea țării de a ocupa funcții strategice: „România a avut diplomați de rang înalt cu roluri europene foarte importante – Viorel Isticioaia-Budura a fost Ambasador al Uniunii Europene în Japonia, iar Cristian Tudor a fost Ambasador al Uniunii Europene în Kuweit și Qatar. Sunt două cazuri notabile care arătau că diplomația românească putea produce oameni cu o carieră respectată și cu încrederea Bruxelles-ului pentru poziții strategice”.
Sursa: Realitatea Din PRO
Citește și:
- 13:59 - Atac armat lângă consulatul israelian din Istanbul. Doi polițiști au murit iar trei suspecți au fost uciși
- 08:55 - Război în Orientul Mijlociu. Zi decisivă la ONU: vot tensionat pentru securitatea în Strâmtoarea Ormuz
- 08:41 - Donald Trump REFUZĂ invitația lui Nicușor Dan la Summitul B9: cine l-ar putea înlocui - SURSE
- 14:35 - Iranul anunță că nu va negocia cu SUA sub ultimatumurile lui Donald Trump. ”Am formulat propriile noastre cerinţe”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News










