Extrema dreaptă europeană schimbă strategia: modelul AfD arată că radicalizarea poate aduce voturi

Rezultatul obținut de AfD la alegerile de weekendul trecut, când partidul a strâns 44% din voturi, a spulberat una dintre convingerile dominante în politica europeană: aceea că formațiunile de extremă dreapta sunt nevoite să-și tempereze discursul pe măsură ce se apropie de putere, scrie publicația POLITICO.

Acesta a fost traseul urmat de Giorgia Meloni în Italia și Marine Le Pen în Franța. Premierul italian și-a apropiat pozițiile de mainstreamul politic european, în special în ceea ce privește Uniunea Europeană și NATO. Fenomenul a primit chiar un nume: „melonizarea”.

Le Pen a urmat o strategie similară, încercând ani la rând să „dez-demonizeze” partidul său. A renunțat la ideea ieșirii Franței din UE și a încercat să se distanțeze de Rusia după invazia Ucrainei.

AfD a ales însă calea opusă. Partidul și-a intensificat mesajele anti-imigrație și anti-islam și și-a păstrat orientarea favorabilă Rusiei. În pofida acestui discurs radical, formațiunea continuă să câștige teren în alegeri.

Ascensiunea AfD are implicații dincolo de estul Germaniei. Extrema dreaptă este bine poziționată în sondaje înaintea unor alegeri importante care urmează în Suedia, Franța, Spania, Polonia și Italia. Victoria din Saxonia-Anhalt ridică astfel o întrebare incomodă pentru establishmentul european: următorul val de partide populiste va mai încerca să urmeze modelul Meloni sau Le Pen sau va prefera să copieze strategia radicală a AfD?

„Politicile naționaliste și identitare” sunt „exact genul de politici de care avem nevoie pentru a câștiga alegerile și a ne salva țările”, a declarat Afonso Gonçalves, liderul mișcării ultranaționaliste portugheze Reconquista.

Și Roberto Vannacci, fost general italian și politician de extremă dreapta care încearcă să o conteste pe Giorgia Meloni din partea dreaptă a spectrului politic, a salutat rezultatul AfD. „Acum continuați să ne numiți extremiști”, a scris el pe X. „Dacă jumătate din populație este alături de AfD, acuzațiile de extremism dispar, prin definiție.”

Ruptura dintre AfD și extrema dreaptă europeană

Conflictul dintre AfD și alte formațiuni europene de extremă dreapta nu este nou. Partidul francez Adunarea Națională s-a distanțat de formațiunea germană înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 2024, după declarațiile unor candidați de top ai AfD care minimalizaseră importanța apartenenței la SS, organizația paramilitară nazistă.

După alegerile din Saxonia-Anhalt, Jean-Philippe Tanguy, parlamentar al Adunării Naționale, a declarat pentru televiziunea franceză că este „șocat” că atât de mulți alegători „au votat pentru oameni care minimalizează trecutul nazist al Germaniei”.

AfD a continuat însă să câștige teren, inclusiv prin promovarea unora dintre cele mai radicale figuri ale sale.

Ulrich Siegmund, liderul partidului din Saxonia-Anhalt, a devenit cunoscut la nivel național în 2024, după ce a participat la o reuniune secretă organizată la Potsdam, unde au fost discutate planuri privind deportarea în masă a migranților.

AfD susține conceptul de „remigrație”, prin care încurajează persoanele cu origini imigrante să se întoarcă în țările de origine. În programul său electoral pentru Saxonia-Anhalt, partidul a propus „stimulente financiare și non-financiare” pentru a-i determina pe migranții aflați legal în Germania să părăsească țara.

În această vară, mai mulți membri de rang înalt ai AfD au participat la un „summit al remigrației”, la care principalul invitat a fost Gregory Bovino, fost comandant al Poliției de Frontieră a SUA și susținător al deportărilor în masă. La eveniment au fost prezenți politicieni și activiști de extremă dreapta din Spania, Marea Britanie și Austria.

Radicalizarea devine o strategie electorală

Fenomenul depășește granițele Germaniei. În Portugalia, Afonso Gonçalves ia în calcul transformarea Reconquista într-un partid politic capabil să concureze cu formațiunea de extremă dreapta Chega. Un sondaj comandat de Reconquista indică un potențial de aproximativ 5% din voturi la alegerile generale.

În Franța, figuri precum Sarah Knafo, europarlamentar al cărui partid este aliat cu AfD, au câștigat popularitate folosind strategii asemănătoare celor din Saxonia-Anhalt: poziții radicale combinate cu o identitate vizuală puternică și o comunicare agresivă.

„Există o primă pentru retorica radicală. Dă rezultate mai mult decât în trecut”, spune Jérôme Jamin, profesor de științe politice la Universitatea din Liège, specializat în mișcările populiste din Europa și Statele Unite.

Totuși, succesul AfD nu garantează că aceeași strategie va funcționa și la nivel național. Discursul radical mobilizează nucleul dur al electoratului, dar poate îndepărta în același timp alegătorii moderați.

Această dinamică poate produce victorii spectaculoase la nivel regional, fără să fie suficientă pentru câștigarea puterii la nivel național, unde partidele trebuie să convingă un electorat mult mai larg.

În Germania există și un obstacol instituțional major: principalele partide au promis că nu vor coopera și nu vor forma o coaliție cu AfD. Așa-numitul „cordon sanitar” face deja dificilă formarea unui guvern de către partid în Saxonia-Anhalt, unde îi lipsesc trei mandate pentru majoritatea absolută.

La nivel național, unde AfD este creditată cu aproximativ 28% în sondaje, accesul la guvernare pare și mai îndepărtat.

Lecția Franței: când radicalizarea îl poate ajuta pe adversar

Franța oferă un exemplu relevant privind limitele strategiei de radicalizare. În 2022, politicianul de extremă dreapta Eric Zemmour a încercat să o depășească pe Marine Le Pen din partea dreaptă a spectrului politic. În primele luni ale campaniei prezidențiale, Zemmour a ajuns chiar să o devanseze în unele sondaje.

În alegerile propriu-zise, însă, candidatura sa s-a prăbușit.

Ironia este că ascensiunea lui Zemmour ar fi putut chiar să o ajute pe Le Pen. Un fost membru important al partidului său a declarat că Zemmour „a făcut-o să pară mai puțin extremistă și, în acest fel, i-a făcut un serviciu”.

Există însă o problemă și mai importantă pentru partidele populiste: guvernarea.

Odată ajunse la putere, promisiunile radicale se lovesc inevitabil de realitățile economice și instituționale. Iar partidele care nu reușesc să-și respecte promisiunile ajung să fie acuzate de aceleași lucruri pe care le reproșau formațiunilor centriste: că nu sunt capabile să îmbunătățească în mod semnificativ viața cetățenilor.

În Ungaria, cei 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán s-au încheiat cu o înfrângere electorală zdrobitoare la începutul acestui an, după ce liderul considerat cel mai autocratic din UE nu a reușit să-și respecte o serie de promisiuni.

În Statele Unite, criza costului vieții alimentată de politicile administrației Trump a afectat milioane de americani și a contribuit la scăderea popularității guvernului înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.

Trump și noua încredere a extremei drepte europene

Potrivit lui Jérôme Jamin, ascensiunea AfD și dezvoltarea mișcărilor de extremă dreapta din mediul online nu reprezintă neapărat un fenomen complet nou. Retorica inflamatoare și valurile populiste au mai existat în Europa.

„Am avut trumpism înainte ca americanii să-l aibă, prin fostul premier italian Silvio Berlusconi”, afirmă Jamin.

Diferența, spune profesorul, este contextul politic internațional.

În trecut, Washingtonul încerca să limiteze influența mișcărilor de extremă dreapta din Europa. Administrația Trump face însă exact contrariul, prin disponibilitatea de a forța limitele juridice și constituționale și prin mesajele sale politice.

Pentru partidele radicale europene, acest lucru poate deveni o sursă de inspirație.

„Faptul că acest lucru vine de la Casa Albă îi face pe oameni să se gândească: «Putem face și noi același lucru. Acesta este viitorul politicii.»”