Sorin Grindeanu salută victoria stângii în Franța și respingerea reformei din Italia: „O încredere tot mai mare într-o agendă social-democrată modernă”

Sorin Grindeanu salută victoria stângii în Franța și respingerea reformei din Italia: „O încredere tot mai mare într-o agendă social-democrată modernă”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat după rezultatele alegerilor locale din Franța și după referendumul din Italia, subliniind o tendință pe care o vede tot mai clar în Europa: creșterea susținerii pentru zona social-democrată.
„Felicitări colegilor noștri din Partidul Socialist pentru victoria în alegerile locale din Franța și stângii din Italia pentru poziția fermă împotriva măsurilor populiste”, se arată în mesajul publicat marți pe X de președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Declarația vine în contextul unor rezultate favorabile partidelor de stânga în două state importante din Uniunea Europeană. În urma alegerilor locale din Franța, formațiunile de stânga au obținut controlul în mai multe orașe importante, printre care Paris, Marsilia, Toulon și Nîmes. Rezultatul consolidează poziția socialiștilor în marile centre urbane și transmite un semnal politic relevant la nivel european.
Referendumul din Italia: reforma justiției, respinsă
În Italia, referendumul privind reforma justiției, susținută de guvernul de dreapta condus de Giorgia Meloni, nu a trecut. Aproximativ 55% dintre participanți au votat împotriva propunerii. Consultarea a vizat o lege constituțională care prevedea reorganizarea sistemului judiciar și crearea unei Curți disciplinare, parte dintr-un proiect mai amplu al guvernului italian.
Cum vede PSD direcția politică din Europa
Sorin Grindeanu consideră că aceste evoluții nu sunt întâmplătoare și că ele indică o schimbare mai largă la nivel european. „Europa transmite un semnal clar: oamenii își doresc echilibru, responsabilitate și soluții reale. Pe întreg continentul, observăm o încredere tot mai mare într-o agendă social-democrată modernă și orientată spre viitor, pe măsură ce forțele de dreapta pierd teren”, se arată în mesajul publicat de liderul social-democrat.
Citește și:
- 22:41 - Ministrul Oana Țoiu: Peste 5.000 de dosare diplomatice din arhivele MAE vor deveni publice. Printre ele, alegerile din ’90, mineriadele și corespondența cu URSS
- 08:22 - Parlamentul European cere măsuri mai dure pentru statul de drept privind corupția, justiția și presa
- 11:57 - Cutremur diplomatic la Kiev. Șefa ambasadei SUA pleacă, pe fondul tensiunilor cu Trump
- 08:24 - POLITICO: decizia PSD de a se alia cu AUR depășește linia roșie. Se dărâmă sau nu planul europenilor?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News














