Petrișor Peiu (AUR): „Guvernul va fi demis. Avem în jur de 250 de voturi și ar fi normal să mergem spre anticipate”

Foto/Arhivă/Inquam
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a declarat că nu vede nicio surpriză în desfășurarea evenimentelor, estimând o victorie categorică a opoziției.
Atmosfera de la Palatul Parlamentului este una de un calm tensionat înaintea votului decisiv pentru soarta Executivului. Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a declarat că nu vede nicio surpriză în desfășurarea evenimentelor, estimând o victorie categorică a opoziției.
Potrivit acestuia, forțele politice s-au mobilizat masiv, mizând pe un scor care depășește cu mult pragul critic necesar demiterii Cabinetului.
O majoritate zdrobitoare împotriva Guvernului
Liderul senatorilor AUR a oferit detalii despre calculele matematice din spatele moțiunii, arătându-se convins că pragul de 233 de voturi nu reprezintă o problemă în contextul actualelor alianțe parlamentare.
„Nu vedem nicio surpriză, credem că vom avea în jur de 250 de voturi în favoarea moțiunii. Avem trei grupuri care vor vota: AUR, PSD și grupul PACE România, plus mulți parlamentari POT, de la SOS și neafiliați. Sigur, Guvernul va fi demis”, a afirmat Petrișor Peiu.
Pentru a asigura transparența totală a acestui vot istoric, Peiu a precizat că, deși nu se impun directive rigide, parlamentarii AUR au ales o strategie a deschiderii: „Noi nu le impunem nimic parlamentarilor AUR, dar vor arăta bilele către cameră. Vor vota, oarecum, la vedere.”
Critici la adresa USR și a „politicii de pe rețelele sociale”
În intervenția sa, Petrișor Peiu a taxat activitatea opoziției reprezentate de USR, considerând că eforturile acestora au fost mai degrabă virtuale decât pragmatice. Acesta a pus sub semnul întrebării relevanța politică a partidelor care confundă susținerea digitală cu cea parlamentară.
„A fost o activitate mai intensă pe rețelele sociale decât aici, în Parlament, mai ales din partea celor de la USR. Ei au avut contacte limitate cu câțiva parlamentari, nu de la noi, ci de la alte partide. În general, au puțină credibilitate. Trimit e-mailuri și au zeci de mii de like-uri pentru partide care nu au voturi”, a adăugat liderul AUR.
Alegerile anticipate, singura soluție pentru ieșirea din criză
Privind spre viitorul imediat de după căderea Guvernului, Petrișor Peiu consideră că singura cale onestă de a debloca situația politică din România o reprezintă întoarcerea la urne.
Acesta a subliniat că scenariul alegerilor anticipate depinde în totalitate de consecvența partidelor politice față de propriile promisiuni făcute electoratului.
„Dacă toate partidele și-ar respecta promisiunile, cred că suntem în scenariul anticipatelor. Dacă PNL și USR spun că nu vor mai face guvern cu PSD, și dacă și Nicușor își respectă promisiunea, avem alegeri anticipate. Este cam singura modalitate corectă de ieșire din actuala criză”, a concluzionat Petrișor Peiu.
Dezbaterea moțiunii continuă în plen, urmând ca votul final să decidă dacă România intră oficial într-o perioadă de interimat și reconfigurări politice majore.
Citește și:
- 10:28 - Bomba ședinței de Guvern: Programul SAFE ar putea deveni secret. Bolojan vrea să confidențializeze cheltuirea miliardelor de euro
- 09:43 - Ana Maria Păcuraru: „Ieșirea Emiratelor din OPEC este un cutremur global în energie, cu efecte directe și pentru România”
- 09:00 - Adrian Agachi, critici dure la adresa lui Vasile Bănescu
- 07:20 - Senat: Plecată din PSD, Victoria Stoiciu a anunțat că va activa ca senator independent
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News













