Cum i-a cunoscut Eugen Tomac pe oamenii cheie din America? Cum a ajuns acasă la Donald Trump

Eugen Tomac
Eugen Tomac, cel care ar putea să-i ia locul lui Ilie Bolojan, a fost prezent de-a lungul anilor la mai multe evenimente organizate de Donald Trump. Liderul PMP a vizitat inclusiv casa din Florida a președintelui SUA în timpul primului său mandat, moment în care l-a invitat pe șeful statului să viziteze România.
Relația consilierului propus ca premier cu administrația Trump
Eugen Tomac a mers la Mar-a-Lago în luna martie a acestui an, moment în care a participat la aniversarea a 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență a Statelor Unite. Gazda evenimentului a fost chiar președintele Donald Trump. Europarlamentarul a scris atunci pe rețelele sociale că organizatorii au mulțumit public comunității de româno-americani.
Tot la începutul acestui an, Eugen Tomac s-a întâlnit și cu Bogdan Boerean, românul care de mai bine de 20 de ani îi gătește lui Trump.
Liderul PMP a discutat inclusiv cu Marco Rubio în anul 2022 când a participat la reuniunea organizată cu ocazia Lincoln Day. Eugen Tomac a postat pe rețelele sociale un mesaj de susținere după ce Marco Rubio a fost numit în funcția de secretar de stat al SUA.
În 2019, europarlamentarul a participat la o cină la reședința din Florida a lui Donald Trump. Eugen Tomac era prezent atunci în Statele Unite tot pentru a sărbători Lincoln Day.
"Întâlnirea cu Președintele Donald Trump și Melania Trump a fost un moment unic și i-am adresat liderului de la Casa Albă invitația de a vizita țara noastră!" - a scris atunci pe rețelele sociale Eugen Tomac.
Atunci l-a cunoscut și pe fiul președintelui, Donald Trump Jr. pe care l-a invitat să viziteze din nou România.
De-a lungul anilor, Eugen Tomac și-a arătat susținerea față de administrația Trump pe rețelele sociale. Europarlamentarul a declarat că președintele SUA nu va lăsa Europa singură în fața marilor provocări.
Citește și:
- 16:30 - Eugen Tomac: „Sper ca USR să dea dovadă de multă responsabilitate”. Mesaj după negocierile pentru guvernul tehnocrat
- 12:43 - Ninel Peia: Cum s-au transformat serviciile de informații în fabrici de validat iluzii?!
- 12:42 - Tomac cere sprijin politic pentru formarea Guvernului: „Timpul ne presează iar responsabilitatea este uriașă”
- 08:02 - ”Ești ori coruptă, ori idioată”. Momentul în care Trump pleacă din mijlocul unui interviu după ce s-a certat cu intervievatoarea - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News














