Delegația Națională a PRO România a validat luni, 10 august, lista candidaților pentru alegerile locale. Tot în acest context au fost aprobate și alianțele electorale pentru Prahova, Buzău, Bistrița și Caraș-Severin.

„PRO România are candidați în toate unitățile administrativ-teritoriale. Am ales oameni reprezentativi pentru comunitățile lor, profesioniști care și-au dovedit abilitățile de leadership și de buni manageri în activitatea lor. Aceștia reprezintă alternativa românilor care s-au săturat de circ politic, de interese de partid și de promisiuni electorale încălcate. Candidații noștri trăiesc într-o lume reală, în care infrastructura, sănătatea, educația, pensiile și alocațiile sunt priorități. Suntem pregătiți de alegeri, dar rămânem la aceeași concluzie – sănătatea românilor este cea mai importantă și facem încă un apel la acest Guvern să vină cu măsuri concrete de protecție, în timp util, atât pentru cei care vor fi în secțiile de votare pe toată durata procesului electoral, cât și pentru alegători”, a declarat președintele PRO România, Victor Ponta.

Membrii Delegației Naționale au discutat și oportunitatea susținerii unei moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Cabinetului Orban. Concluzia acestora a fost că România se adâncește în criză cu fiecare zi de guvernare a acestui Executiv.

”Nu a fost niciodată un haos mai mare ca acum. Situația a scăpat de sub control pentru că nu s-au luat la timp măsurile potrivite. În martie, Guvernul visa anticipate și spunea că nu există riscuri epidemice. Mai apoi, când era deja prea târziu, a venit cu măsuri dure care au distrus economia și-așa șubrezită și care au îngenunchiat companiile autohtone. Nu au venit cu soluții pentru școală, pentru sănătate, pentru economie, nu și-au recunoscut incapacitatea de a gestiona o asemenea criză, au refuzat să asculte de specialiști și continuă să trăiască într-o lume în care procentele electorale și alegerile sunt prioritare, indiferent de riscuri. România este astăzi mai rău decât la începutul pandemiei, Guvernul Orban poartă această vină și trebuie să plece”, a declarat Victor Ponta.

 
Articolul precedentAEP: PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, Pro România şi Partidul Forţa Naţională au primit subvenții de 6 mil. în august
Articolul următorPonta: Între sănătatea oamenilor şi voturi Ludovic Orban a ales voturile