Liderii Pro România au avut joi o discuție informală legată de viitorul formațiunii. Concluzia este că proiectul nu va fi abandonat.
„Încercăm să ținem steagul sus”, au spus surse din Pro România pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Legat de fuziunea care se pregătea cu ALDE, depinde dacă mai vrea și Călin Popescu Tăriceanu, spune sursele citate, „dar prea multe opțiuni nu are nici el”.
Pe termen scurt, în Pro România există un curent de opinie care susține că formațiunea nu ar trebui să „deranjeze” partidele care se ceartă acum pe funcții și să le lase să se discrediteze. „Poate e mai bine să îi vadă lumea în toată splendoarea lor”, spun sursele citate. Sunt și argumente pentru ca partidul să fie acum prezent și să taxeze pașii greșiți ai formațiunilor care au intrat în Parlament.
Liderii Pro România estimează că PSD va face o „opoziție de carton” și chiar dacă Marcel Ciolacu a reușit să împrospăteze 70% din figurile PSD din Parlament, totușii vechii social-democrați îi pândesc pasul greșit să revendice șefia partidului.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a postat joi pe Facebook un mesajul sub sloganul „Rămân Pro România” și care invită la reinventarea partidului.
„Cred că este nevoie de o analiză corectă – de o nouă gândire – de oameni și proiecte noi – de curaj și consecvență! Viitorul PRO Romania depinde de noi – și cu siguranță vom găsi o cale corectă!”, a scris liderul partidului.
Pro România nu a obținut 5% din voturi (pragul electoral) la alegerile parlamentare și nu va avea reprezentanți aleși în viitorul legislativ.