Autoritatea Electorală Permanentă a adoptat, miercuri, hotărârea pentru aprobarea sediilor celor 965 de secţii de votare organizate în afara ţării pentru alegerile prezidenţiale din acest an.
Numărul acestora este în ușoară creștere.
În 2024, au fost organizate 950 de secţii pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
Propunerile pentru noile secţii au fost formulate de Ministerul Afacerilor Externe, pe baza informaţiilor primite de la ambasadele şi consulatele României.
În toate cele trei zile de scrutin, votarea în străinătate începe la ora locală 7:00.
În zilele de vineri şi sâmbătă, procesul electoral se încheie la ora 21:00, ora locală. În ziua de duminică, urnele se închid la ora 21:00, ora României, indiferent de fusul orar al secţiei.
Toţi cetăţenii români cu drept de vot aflaţi în străinătate pot vota la secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate românesc valabil.
Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare, este responsabil de organizarea logistică a procesului electoral în diaspora.
În țară, AEP va organiza aproape 19.000 de secții de votare pentru prezidențiale.
Sursa: Newsinn