Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a afirmat, marţi, că aşteaptă comunicarea oficială a deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare privind retragerea titlului ştiinţific de doctor pentru a face contestaţie, menţionând că, în continuare, consideră că nu a plagiat.

“Nu am prea multe de comentat. Aş spune că acelaşi CNATDCU în 2016 a propus emiterea titlului ştiinţific de doctor către Ministerul Educaţiei, iar de această dată CNATDCU s-a contrazis, printr-o decizie, că în 2016 a greşit. Eu în continuare consider şi pe baza documentelor pe care le-am depus în 2016 în emiterea acestui titlu de doctor că nu am plagiat. Raportul de similitudine este clar şi fără echivoc, demonstrează că pot primi titlul ştiinţific de doctor pe baza evaluării tezei de doctorat şi a documentelor pe care le-am avut pe timpul doctoratului”, a declarat Mituleţu-Buică, pentru AGERPRES.

El a adăugat că a aflat din presă despre decizia CNATDCU şi va contesta toate documentele care nu respectă procedura legală.

“Aştept să-mi fie comunicat documentul prin care s-a decis, pentru că nu am avut la cunoştinţă până în această dimineaţă, când am aflat din presă, care a fost soluţia luată de CNATDCU, voi aştepta documentul şi, cu siguranţă, voi contesta toate documentele care nu respectă procedura legală”, a spus şeful AEP.

În Consiliul general al CNATDCU s-au înregistrat 18 voturi “pentru”, din totalul de 21, în cazul raportului comun întocmit de comisia de lucru cu privire la sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat “Cadru juridic privind controlul unităţilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării pentru respectarea drepturilor omului în situaţii de conflict armat şi operaţii de menţinere a păcii” a şefului AEP.

“Consiliul general al CNATDCU a votat în şedinţa din 18.02.2021 rezoluţie de retragere a titlului de doctor în domeniul Informaţii de securitate şi naţională atribuit domnului Mituleţu-Buică P.M. Constantin Florin prin Ordinului Ministrului nr. 3148/30.01.2017”, potrivit site-ului CNATDCU.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 173. România, lovită de MAFIA adeverințelor Covid
Articolul următorIa pastila SRS! Parlamentul a provocat covidul printr-o moțiune simplă de cenzură