Victor Ponta acuză fraudarea voturilor de la alegerile locale. Liderul Pro România a explicat la România TV cum a fost posibil să se anuleze 700 de mii de voturi şi a lansat noi acuzaţii la adresa celor din opoziţie.
“Această cifră eu am fost primul care am anunţat-o. Am cerut la AEP situaţia. Nu am înţeles cum a fost posibil să fie ignorate atâtea voturi? Dacă a fost o greşeală e bine să ştim ca să nu o mai repetăm la alte alegeri. Realitatea e alta.
Într-o ţară în care avem 3.000 de cazuri oficial, într-o ţară în care impresia generală e nu mai votaţi că oricum orice votaţi rezultatul e deja ştiut, cred că pierdem ce ar trebui să vedem într-o democraţie. Mulţi oameni îmi spun că oricum ce votează ei nu contează şi că de ce să mai vină la alegerile din decembrie. De ce să mai vină dacă ei nu mai cred că prin votul lor se poate schimba ceva?”, a declarat fostul premier.
Lucrurile au fost mai uşor de sesizat aici, în Capitală, mai spune Ponta. “Vă daţi seama ce a fost în oraşele mai micuţe?”.
“Poate au greşit 10.000, 50.000, dar 700.000 de oameni să greşească după atâţia ani în care am tot votat?”.
Ponta a criticat şi modul în care actuala conducere gestionează situaţia generată de coronavirus.
“În fiecare zi creşte numărul de cazuri, iar preşedintele şi premierul ne spun să ne spălăm pe mâini, dar să mergem la vot”, a transmis Ponta.
Preşedintele ProRomânia este de părere că dacă Dan Tudorache primea şansa unui nou mandat la Primăria Sectorului 1, în locul primarului ales Clotilde Armand, se făceau multe anchete pe tema fraudării alegerilor.
“Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat la locale cu numărul acesta uriaş de fraude, de greşeli. Şi în decembrie să ne fie luat votul în considerare. Pot să fac o speculaţie. Poate sunt răutăcios. Dacă câştiga Tudorache şi pierdea Armand, până acum se făceau nu ştiu câte anchete”, a spus Ponta.
Sursa: Realitatea Din PRO