Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, la Constanţa, că în perioada 2020-2024 partidul va fi, de principiu în opoziţie, iar în acest interval “va creşte”, potrivit Agerpres.

“În sfârşit sunt fericit că susţin pe cine trebuie. Sunt foarte mândru de candidaţii Pro Romania în Constanţa şi chiar cred că reprezintă o speranţă în viitor. Am rămas doar noi ca alternativă, la dedinozaurizarea politicii româneşti, în rest, constănţenii nu au alternative, nici în PSD sau USR. Sunt convins că oraşul are un potenţial uriaş care nu a fost valorificat. Este un judeţ bogat, dar împărţit în diferite grupuri de interese. Cu siguranţă vom avea mai mulţi consilieri judeţeni sau locali. Nu ne deranjează să fim în opoziţie, pentru că vom creşte. De principiu, în 2020-2024 vom construi şi vom fi în opoziţie”, a spus Ponta, la Constanţa, cu ocazia prezentării candidaţilor la alegerile locale din 27 septembrie.

În privinţa alianţelor postelectorale, liderul PRO România a spus că, pe plan local, aleşii vor avea libertatea să voteze proiectele pe care le apreciază a fi în folosul comunităţilor.

 

 

Articolul precedentMoment important pentru pădurile țării: Noul Cod Silvic, adoptat cu unanimitate de voturi
Articolul următorȚuțuianu taie elanul pesediștilor: Moțiunea PSD are probleme de constituționalitate