Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, este de părere că autoritățile ar trebui să meargă prin localități și să le explice oamenilor că nu ar trebui să mai dea foc vegetației uscate, fiindcă incendiile provocate sunt greu de controlat, în contextul temperaturilor uriașe din această perioadă.

 „E greu să mai asortăm acest obicei timpurilor pe care le trăim, pentru că temperatura la nivelul solului a crescut foarte mult în ultimii ani. Sezonul acesta uscat durează tot mai mult. Oamenii incendiază acele miriști unde au păioase, grâu sau alte culturi, închipuindu-și că perimetral cu aceste culturi vegetația e încă verde și nu va fi afectată.

Lucrurile stau total diferit. Avem vegetație uscată și în afara culturilor. În weekend chiar a fost în Mehedinți. Din cauza vântului puternic și a vegetației uscate, în câteva ore aveam o extindere a unui astfel de incendiu pe doi kilometri.

Oamenii poate au incendiat la doi kilomeri distanță de primele gospodării din comună și au spus că nu are cum să ajungă incendiul acolo. Iată că incediul a ajuns destul de repede acolo. Efortul pompierilor e fenomenal. Chiar am întrebat câtă apă aduc cu o mașină. Sunt doi metri cubi. Nu au cum să facă atâtea transporturi, ținând cont că nu au sursă locală. Nu e apă în proximitate să stingi aceste incendii”, a declarat Octavian Berceanu,  la o emisiune TV.

Întrebat care ar fi soluțiile, șeful Gărzii de Mediu a răspuns:

„Trebuie să conștientizeze oamenii. Dăm și amenzi. Garda de Mediu e pe teren, identifică oamenii ale căror terenuri au fost incendiate, dar focul pleacă dintr-un loc și se extinde este 4 – 10 loturi ale altor proprietari care ei, săracii, nu au nicio vină, poate chiar pagubă. E greu de identificat de unde a pornit focul că se extinde în mai toate direcțiile. Cea mai bună soluție e ca autoritățile să meargă în aceste comunități, să le explice oamenilor că nu mai funcționează acest mod de lucru, că temperaturile la sol sunt cu 7 – 8 grade mai mari decât în anii precedenți. Avem 60 și ceva de grade la sol, întreaga vegetație se usucă și nu mai poți controla un astfel de incendiu”, a mai spus Berceanu.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Ani pentru bani! ANAF nu recuperează prejudiciile
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. 10 august. Activiștii au dinamitat statul?