Președintele Nicușor Dan ar urma să anunțe în cursul zilei de astăzi dacă va participa la Consiliul pentru Pace de la Washington, eveniment internațional organizat în Statele Unite, potrivit surelor citate de Realitatea Plus.
Liderul de la București a primit o invitație oficială din partea președintelui american Donald Trump pentru a lua parte la reuniunea programată la Washington, pe 19 februarie.
Surse politice citate de Realitatea Plus: președintele nu ar intenționa, deocamdată, să participe
Conform unor surse politice citate de Realitatea Plus, în acest moment Nicușor Dan nu ar avea în plan să dea curs invitației, pentru că România nu este membră a Consiliului și nici nu este clar ce ar urma să se discute. Decizia finală nu a fost însă comunicată oficial, iar Administrația Prezidențială ar putea face un anunț în cursul zilei sau în zilele următoare.
Italia intenționează să participe la Consiliul pentru Pace al președintelui american Donald Trump în calitate de țară observatoare, a anunțat sâmbătă premierul italian Giorgia Meloni, relatează DPA.













