Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la un post TV, că, din cei peste 83.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, 5.105 au vârste până în 19 ani.

“În această perioadă, prima perioadă pandemică, din cei peste 83.000 de pacienţi sau români infectaţi, 5.105 sunt copii până la 19 ani. Dintre aceştia 1.978 sunt până la vârsta de 9 ani, iar 3.127 de la 10 la 19 ani”, a spus Nelu Tătaru, joi.

“7 septembrie va fi data când vom face evaluarea epidemiologică pentru a o putea raporta autorităţilor locale, DSP-urilor şi inspectoratelor şcolare judeţene care vor avea libertatea, între ghilimele, să adapteze în funcţie de evoluţia epidemiologică şi scenariul pe care îl vor aplica la fiecare unitate de învăţământ în parte”, a mai explicat ministrul Sănătăţii. 

Până astăzi, 27 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 83.150 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

36.677 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.130 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.   

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.504 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.