Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunțat că demisionează de la Alianța Nord Atlantică începând de săptămâna viitoare. El a precizat că demersul este legat de intenția sa de a candida pentru funcția de președinte al României.

Mircea Geoană își va încheia mandatul de secretar general adjunct al NATO pe 10 septembrie.

Marți, Geoană a avut o discuție cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe care l-a informat despre decizia pe care a luat-o.

Mircea Geoană: “Trec la un nou capitol”

 
 

Într-o postare pe Facebook, Geoană a explicat mutarea: “Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieții mele. Îi mulțumesc Secretarului General Stoltenberg pentru încredere și prietenie. Împreună, în ultimii 5 ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtășit și nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă. Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianțe din istorie.”

 

 
 

Poziția de secretar general adjunct al NATO va fi preluată de germanul Boris Ruge, actual secretar general adjunct pentru afaceri politice și politica de securitate al Alinaței, care conduce echipa responsabilă cu afacerile politice la Statul Major Internațional al NATO.

Mircea Geoană, acum în vârstă de 66 de ani, este, din octombrie 2019, secretar general adjunct al NATO.

A fost președintele Partidului Social Democrat (PSD) din 2005 până în 2010, iar în 2009 a fost candidatul partidului la funcția de președinte al României. A pierdut cursa la limită în fața lui Traian Băsescu.

Între 2008 și 2011, Geoană a fost președinte al Senatului României. De asemenea, a fost ministrul de Externe al României între 2000 și 2004.

 
 

Înainte de cariera politică, între 1996 și 2000, Geoană a fost ambasador al României în Statele Unite.

Este absolvent al Universității Politehnice din București, al Universității din București, al École Nationale d\”Administration din Paris și doctor al Academiei de Studii Economice din București, potrivit CV-ului său.

Anul acesta, Mircea Geoană a fost acuzat că a plagiat circa o treime din lucrarea sa de doctorat, potrivit unei investigații de presă.

78 dintre cele 279 de pagini ar fi fost copiate fără citarea sursei – el ar fi folosit rapoarte ale foștilor președinți americani Bill Clinton și George W. Bush. Cu privire la acest lucru, Geoană a spus că dezvăluirea este un atac murdar și că se aștepta la așa ceva: „Încă o campanie de fake news nu e nimic nou sub soare. Am în spate o carieră de studii în țară și străinătate în inginerie, drept, administrație publică, economie. Am făcut acest doctorat nu pentru a avea o floare la butonieră sau din nevoia de a ocupa vreo funcție, ci din curiozitate intelectuală și dorința de a cunoște și de a mă perfecționa continuu”, a scris el, pe Facebook, pe 4 iulie.

Ulterior, Comisia de etică de la Academie a decis că Mircea Geoana nu a plagiat, în urma analizei lucrării de doctorat.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPONTA: DACĂ AȘ FI CONSILIERUL DOMNULUI CIUCĂ, I-AȘ ZICE: DOMNE, ORICE, DAR NU MAI IEȘI LA TELEVIZOR, NU MAI ZICE NIMIC, LAS-O AȘA
Articolul următorPARTIDUL GERMAN DE EXTREMĂ DREAPTA AFD CÂȘTIGĂ ALEGERILE REGIONALE ÎN TURINGIA ȘI SAXONIA