MAE arată că suspendarea Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului (CDO) a fost un demers necesar, având în vedere agresiunea rusă împotriva Ucrainei, precum şi numeroasele rapoarte privind implicaţiile umane ale acestei agresiuni şi privind încălcările şi abuzurile grave şi sistematice ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional umanitar, incompatibile cu statutul de membru al Consiliului.

 

Sprijinul acordat rezoluţiei reconfirmă susţinerea importantă de care au beneficiat rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală a ONU la 2 şi 24 martie, în contextul situaţiei generate de invazia şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

„Documentul adoptat la 7 aprilie 2022 reaminteşte rezoluţia Consiliului Drepturilor Omului 49/1, adoptată la 4 martie 2022, precum şi rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală a ONU la 2 şi 4 martie 2022, reflectând grava îngrijorare cu privire la criza umanitară din Ucraina şi, în particular, cu privire la rapoartele vizând încălcări şi abuzuri grave şi sistematice ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional umanitar comise de Federaţia Rusă. Pe acest fundal, rezoluţia votată a propus suspendarea drepturilor de membru al Consiliului Drepturilor Omului ale Federaţiei Ruse”, precizează MAE.

 

„România reaminteşte că, potrivit rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 60/251, statele membre ale CDO trebuie să îndeplinească cele mai înalte standarde în promovarea şi protejarea drepturilor omului”, menţionează MAE.

Articolul precedentJens Stoltenberg: Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile, deoarece Putin încă vrea ”întreaga Ucraină”
Articolul următorGeoană: Forţele ruseşti se regrupează pentru a lansa o nouă ofensivă, inclusiv pentru controlul asupra nordului Mării Negre