Sute de elevi din mediul rural din judeţul Sibiu, la fel ca alte sute de mii de elevi în ţară, nu au acces la instrumentele digitale necesare pentru a putea participa la cursuri organizate online pe perioada pandemiei de COVID-19, deşi Ministerul Educaţiei şi Cercetării a introdus in legislaţie obligaţia elevilor de a lua parte la aceste cursuri.

Această măsură a fost introdusă înainte ca în sistemul de învăţământ să fie achiziţionată infrastructura necesară pentru elevi şi profesori, astfel încât învăţământul la distantă să fie accesibil in toate unităţile de învăţământ. Ministerul Educaţiei a pasat total responsabilitatea punerii în practică a învăţământului la distantă către inspectoratele şcolare teritoriale, şcoli şi autorităţi locale, care au obligaţia de a identifica soluţiile pentru asigurarea echipamentelor informatice şi a conectării la internet a unităţilor de învăţământ. Un alt neajuns al învăţământului online îl reprezintă faptul că profesorii nu au fost pregătiţi să folosească tehnologia online pentru a putea ţine cursurile la distanţă.

Consiliul Judeţean al Elevilor Sibiu, a atras atenţia recent asupra faptului că în contextul actual, prioritatea 0 a Ministerului Educaţiei şi Cercetării ar trebui să fie “asigurarea infrastructurii digitalizării educaţiei”. În viitorul apropiat ar trebui ca orice elev să deţină un laptop, o tabletă sau un telefon şi, evident, conexiune la internet. Este important să fie implementate măsuri corecte pentru a susţine şcoala digitală, luând în calcul scenariul cel mai sumbru, conform căruia in toamnă ne-am putea confrunta cu un nou val al pandemiei COVID-19.

În timp ce actuala guvernare dictează măsuri fără a se preocupa de implementarea lor, mai mulţi învăţători şi profesori din localităţile din Sibiu au iniţiat campanii pentru strângerea de dispozitive digitale. Şcoala online rămâne deocamdată un vis îndepărtat pentru peste 4300 de elevi din judeţul Sibiu, potrivit datelor publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

“Statul trebuie să asigure infrastructura necesară pentru elevii şi profesorii din toată ţara, astfel încât toţi copiii şi tinerii să poată beneficia de educaţie la distantă. Este foarte posibil ca acest tip de învăţământ să fie necesar pentru o perioadă mai lungă de timp si trebuie să ne asigurăm că pandemia nu va afecta negativ copiii fără posibilităţi materiale din Romania. PRO România cere ca autorităţile să găsească soluţii pentru elevii navetişti din clasele terminale care nu pot ajunge la şcoală în perioada sesiunilor de pregătire pentru examenele de evaluare naţională şi de bacalaureat pentru că mersul la şcoală nu este motiv de a părăsi localitatea. Trebuie să oferim şanse egale la educaţie tuturor elevilor din ţară.”, a declarat vicepreşedintele PRO România, Ioana Petrescu.

Articolul precedentMarian Vanghelie revine în forță în politică. Fostul primar relansează partidul PSDI
Articolul următorLiderul Pro România, Victor Ponta, amenință guvernul: Vom afla de la DNA