Ioana Petrescu propune ca banii europeni din exercițiul bugetar următor să fie acordați direct primăriilor și acestea să decidă cum îi vor folosi. Astfel, autoritațile locale ar putea folosi fonduri europene începând de anul viitor și pentru construcția creșelor, de care avem mare nevoie.

În Romania, anul 2019 a fost anul cu cel mai mic număr de nașteri, din 1966 până azi. Sibiul a făcut notă discordantă.  In 2019, 5.583 de nașteri au fost înregistrate in județul Sibiu, conform Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, situându-se pe locul 15 în țară. La maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au fost aduși pe lume  peste 3.000 de nou –născuți,  cu 3% mai mulți decât în anul 2018. A fost al șaptelea an consecutiv în care acest spital a înregistrat o creștere a numărului de nașteri.

Veștile  privind natalitatea în Sibiu sunt  bune si pentru  prima jumătate a anului 2020. Conform Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, 2.320 de nașteri au fost înregistrate în primele 6 luni ale acestui an. Județul Sibiu a urcat în 2020 pe locul 14 în țară ca număr de nou-născuți, surclasând județe cu populație mult mai mare, precum Argeș.

Însă, este important ca părinții să fie sprijiniți astfel încât  să își poată îngriji micuții și să se și întoarcă la lucru. Din cei 7.890 de copii  din orașul Sibiu cu vârsta  cuprinsă între 0 si 4 ani, doar 3.913 au un loc asigurat în  creșă sau grădiniță, conform Auditului urban realizat de INS. Mulți părinți din Sibiu se plâng că cei mici nu pot fi înscriși la creșă si sunt îngrijorați că nu există locuri suficiente în creșele de stat pentru a-și putea integra copiii în colectivitate. În același timp, creșele private nu reprezintă o opțiune pentru toți parinții, pentru că ele presupun costuri suplimentare pe care familiile cu venituri mici nu și le pot permite.  

„Lipsa creșelor și a grădinițelor este o problemă cu care se confruntă și cetățenii comunei Șelimbăr. Tocmai din această cauză, mulți șelimbăreni își duc copiii în Sibiu, însă și în municipiu situația este dificilă. Tocmai de aceea, unul dintre principalele proiecte pe care le am pentru Șelimbăr îl reprezintă campusul școlar, care sa conțină creșă, grădinița și școală. Îmi doresc o educație solidă pentru copiii mei, pentru copiii șelimbărenilor, care să fie axată pe cerințele societății actuale. Iar pentru acest tip de proiect, Uniunea Europeană are alocate fonduri de care toate localitățile din țară trebuie să beneficieze”, a declarat Alexandru Ion, candidat PRO România la primăria comunei Șelimbăr. 

Autoritățile locale trebuie să considere o prioritate asigurarea numărului de locuri necesare în creșe și grădinițe, pentru a nu pune presiune și mai mare pe bugetele familiilor care, în lipsa bunicilor care ar putea să aibă grijă de copii, trebuie să apeleze la instituții private sau la angajarea unei bone. La fel ca și în alte țări europene, precum Germania, și în România creșele de stat sunt în mare parte gratuite, iar părinții plătesc doar alocația de hrană. Există însă puține  locuri în astfel de instituții, față de numărul de solicitări.  

“Este important să ne asigurăm că părinții își pot relua activitatea profesională la scurt timp după nașterea unui copil. Și pentru asta statul trebuie sa înființeze noi creșe si grădinițe unde părinții să își poată lăsa copiii în siguranță când sunt la muncă. PRO România propune ca banii europeni din  exercițiul bugetar următor să fie acordați direct primăriilor și acestea să decidă cum îi vor folosi. Astfel, s-ar putea folosi fonduri europene începând chiar de anul viitor și pentru construcția creșelor, de care avem mare  nevoie”, a declarat Ioana Petrescu, vicepreședinte PRO România.

PRO România propune ca soluție pentru  asigurarea  numărului de locuri necesare în creșe si grădinițe, atât  utilizarea de fonduri din surse interne, prin lansarea unor apeluri de proiecte prin Programele de Interes Național,  cât și din surse externe, prin Programul Operațional Capital Uman sau Programul Operațional Regional.  De asemenea, primăriile din mediul urban pot accesa fonduri din Programul Operațional Regional pentru transformarea unor cladiri  deja existente în creșe, cât și pentru construcția unor creșe noi.

„Copiii sunt, indiscutabil, viitorul societății. Avem obligația morală față de ei, față de societate, să le asigurăm cele mai bune condiții pentru a se dezvolta armonios, pentru a crește într-un climat sigur, confortabil, unde să se bucure de toată atenția, de cele mai bune condiții. Pentru că orice lucru temeinic se clădește de jos în sus, una dintre prioritățile mele este îmbunătățirea infrastructurii de educație, începând cu creșele și continuând cu grădinițele și școlile. Doresc să mă implic în elaborarea unor proiecte pentru obținerea de finanțare europeană, cu ajutorul căreia să construim creșe în comunitățile în care e nevoie de astfel de unități. Știu că această misiune revine primarilor, nu președintelui Consiliului Județean, dar vă asigur că, pe lista tuturor candidaților PRO România, care vor intra în cursă pentru primăriile din județ, vor fi astfel de proiecte. Trebuie să pornim la drum cu cei mici, din creșe moderne, să le oferim condiții bune la grădiniță și școală, și, abia atunci, vom putea vorbi despre o generație corect educată, care își cunoaște drepturile și poate construi durabil România. E inadmisibil ca, în secolul XXI, să avem creșe aglomerate, iar părinții să se confrunte cu situații neplăcute, în care nu își pot lăsa copiii într-un mediu sigur, în unități dotate la standardele actuale. Nu vreau să construim creșe pentru a bifa câteva proiecte, ci doresc să facem acest lucru pentru că sunt conștient de importanța pe care aceste unități o au în dezvoltarea sănătoasă a fiecărui copil”, a declarat candidatul PRO România la Președinția Consiliului Județean Sibiu, Petru Florea.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Marian Pavel, baronul cu succes la păcănele. Cina cea de taină cu afaceriștii
Articolul următorPro România și-a anunțat candidații pentru CJ şi Primăria Baia Mare