Fostul prefect al judeţului Buzău, Carmen Ichim, a anunţat miercuri, pe rețelele de socializare, că demisionează din Partidul Pro România și renunță la viața politică. Motivulele invocate sunt experiențele neplăcute trăite imediat după alegerile locale de anul aceesta.

Carmen Adriana Ichim a fost prima femeie din viața politică buzoiană care a anunțat inițial că va candida din partea Pro România, pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, pentru ca ulterior să renunțe la candidatură și să sprijine candidatul propus de PSD.

În baza înțelegerilor dintre Pro România cu PSD, avute înantea alegerilor locale, Carmen Ichim ar fi urmat să ocupe funcția de vicepreședinte al CJ Buzău, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât protocolul nu a mai fost respectat. Ea a candidat la alegerile locale pentru Consiliul Județean, fiind pe locul 2 pe lista Alianței PSD-ProRomânia.

„Dragii mei buzoieni,

Aprecierea sinceră este una dintre cele mai frumoase forme de mulțumire și vreau să v-o transmit fiecăruia dintre dumneavoastră pe această cale. Vă mărturisesc sincer că am fost impresionată de felul în care mi-ați fost alături pe toată perioada desfășurării campaniei electorale la alegerile locale cât si după. Nefiind un om politic ancorat în politica actuală, ci un om de administrație cu o experiență de peste 27 de ani în domeniu, am ales să rămân în acest sistem. Întrucât, pe plan politic am fost înșelată și mințită, am considerat că nu pot să mă amăgesc nici pe mine și nici pe cei din jurul meu și am decis că este momentul să părăsesc partidul PRO România, să mă dedic cu aceeași pasiune activității mele, în domeniul mediului, în slujba cetățeanului. De asemenea, mulțumesc echipei și familiei pentru susținere, răbdare și implicare în toate proiectele mele și mai ales pentru faptul că au rămas lângă mine indiferent de rezultat. Voi rămâne aceeași persoană devotată oamenilor, aceeași persoană care are înțelegere și dăruire pentru semenii ei! Vă doresc multă sănătate!

Cu drag și sincere mulțumiri,
Carmen Ichim”

Carmen Ichim a fost prefect al județului Buzău în perioada aprilie 2017-noiembrie 2019.

Sursa: Realitatea de Buzau