Europarlamentarul român Dan Motreanu anunță că Vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul pentru concurență Margrethe Vestager, a declarat ca va da curs solicitării de a introduce un încărcător universal pentru dispozitivele mobile.

Imagine

Împreună cu eurodeputații membri ai Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European, am inițiat anul trecut o rezoluție prin care solicitam Comisiei Europene să vină cu o propunere legislativă referitoare la un încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile utilizate în UE: smartphone-uri, tablete, cititoare de cărți electronice, camere de luat vederi etc.  

Încărcătorul universal va face viața mai ușoară consumatorilor, va reduce costurile, va îmbunătăți interoperabilitatea și va reduce semnificativ deșeurile electronice. Deșeurile electronice înregistrează cea mai rapidă creștere în UE, ajungând la peste 12 milioane de tone în 2020.

În cadrul Pactului verde european, Comisia Europeană a prezentat în martie 2020 un nou Plan de acțiune pentru economia circulară. Din acest Plan de acțiune face parte Inițiativa pentru circularitate în domeniul electronicii care promovează o durată de viață mai îndelungată pentru dispozitivele electronice. Inițiativa pentru circularitate în domeniul electronicii abordează durabilitatea, designul circular, substanțele periculoase și dăunătoare, conținutul reciclat, reparabilitatea, accesul la piese de schimb, capacitatea de modernizare a dispozitivelor, dar și prevenirea deșeurilor electronice, colectarea, reutilizarea și reciclarea lor, se arată în declarația eurodeputatului Dan Motreanu.