Plini de controverse, cu studii mai mult sau mai puțin valabile, cu trecut politic nu tocmai roz, dar cu „pasiune” pentru Florin Cîțu, susținătorii premierului sunt de toate culorile. 

RALUCA TURCAN

Născută în Botoșani, Raluca Turcan a intrat în politică de tânără, sub „stema” Partidului Liberal Democrat, condus de Theodor Stolojan. Același Stolojan care a susținut-o pe tot parcursul evoluției sale politice. În scurt timp, a devenit vicepreședinte PDL, iar ulterior a ajuns la conducerea PNL, după unirea formațiunii cu democrații.

Raluca Turcan este economist și specialist în comunicare, însă în activitatea din Parlament, s-a concentrat pe educație. Absolventă de ASE și SNSPA, Turcan a ajuns cu studiile și la Institutul Pușkin din Moscova, acolo unde a fost bursieră și, potrivit CV-ului său, unde a obținut o „diplomă în rusă comercială”. Raluca Turcan, despre bursă. „Am primit o bursă din partea Guvernului României, din partea țării mele. Am primit această bursă de câteva luni la Moscova ca pe o șansă de a acumula cunoștiințe.”

Nu doar studiile și activitatea politică au făcut-o celebră pe Raluca Turcan. Ministrul Muncii s-a făcut remarcată și în urma unor gafe de proporții, după ce a crezut că inițialele HD – High Defintion – înseamnă Hunedoara, dar mai ales când… a uitat ce vârstă are.

Turcan a stârnit controverse și când a fost surprinsă în compania lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea. Turcan a negat, însă Udrea a susținut în repetate rânduri că Dorin Cocoș i-a finanțat campania doamnei de la PNL.

LIVIU VOICULESCU

Supranumit și senatorul ”păcănelelor” sau ”Mamba”, Liviu Voiculescu a fost acuzat încă din 2013 și trimis în judecată de DIICOT sub acuzația de constituire sau aderare la un grup infracțional. Acuzația nu e una surprinzătoare, având în vedere că senatorul PNL apare în poze de la petreceri cu interlopi din 2009, când încă era inspector de poliție la Slatina.

Senatorul PNL a fost acuzat și de conflict de interese dar și pentru organizarea de activități ilicite în domeniul jocurilor de noroc, unde a ajuns prin ”protectorul” său la acest capitol, Leonard Poteraș. Poteraș i-ar fi făcut o favoare lui Voiculescu: l-a ajutat să-și deschidă MARKUS GAMES SRL, o societate de săli de jocuri de noroc, pe numele soției sale și a lui Ovidiu Gîrbovan. În schimbul ”îndrumării”, Voiculescu urma să nu mai controleze actele societăților lui Poteraș.

Voiculescu a mai făcut o gafă: înainte să fie dus în instanță, acesta a încercat să influențeze procurorii cu suma de 43.000 de euro, pentru a primi o soluție favorabilă. „În acele momente ale mele, probabil sub presiunea acelei chestiuni, am avut această slăbiciune. Dar am făcut plângere pentru șantaj.”

Încercat sau nu de slăbiciuni, fostul susținător înrăit al lui Victor Orban a fost reales în 2020 pe listele PNL și a ajuns în Comisia de Control a Serviciului de Informații Externe.

ROBERTA ANASTASE

Celebră pentru puterea de a-i face să voteze și pe parlamentarii care nu se află în acel moment în sală, fosta președintă a Camerei Deputaților, Roberta Anastase, se numără printre cei care își pun acum toată încrederea în Cîțu.

Absolventă de Sociologie și Științe Politice dar și fostă concurentă la Miss România, Roberta Anastase a intrat în politică în 1994, iar de atunci a tot schimbat partidele. Fostă fană a baronilor PDL, acum, Anastase administrează filiala din Ploiești a PNL. În stilul său inconfundabil de a se face remarcată, la conferința județeană de a alegeri la PNL Prahova, doamna senator a căzut de pe scaun când încerca să-i șoptească ceva colegului său.

ROBERT SIGHIARTĂU

Și secretarul general al Partidului Național Liberal se numără printre cei care îl susțin acum pe Florin Cîțu. În trecut, însă, acesta era nedespărțit de Ludovic Orban. Totul s-a schimbat în momentul în care Sighiartău a considerat că Orban a negociat în mod dezavantajos pentru PNL împărțirea ministerelor. Relația dintre cei doi s-a deteriorat atât de tare încât Sighiartău ajuns să-i ceară lui Orban să demisioneze. „Motivul pentru care n-am mai participat la negocierile de la Vila Lac a fost faptul că toate ministerele dezvoltării, economice, au fost cedate USR PLUS. Și, din acel moment, am zis că nu vreau să fiu părtaș al istoriei cu această mișcare de trădare a partidului”.

Bineînțeles, după ce legăturile dintre Sighiartău și Orban s-au răcit, cel din urmă l-a acuzat pe secretarul general PNL că ar fi „umblat la datele partidului”. Ba mai mult, Orban l-a amenințat și cu plângere penală. „Am fost și amenințat. Pe mine nu mă intimidează nimeni.”

De neintimidat a fost secretarul PNL și când s-a implicat în Programul IMM Invest, program bazat pe oferirea de împrumuturi cu dobândă zero instituților financiare nebancare. Un program ce părea minunat, doar că acele instituții ofereau la rândul lor împrumuturi populației, împrumuturi cu dobândă de 600% pe an. Sighiartău a fost aspru judecat de opinia publică pentru implicarea sa în acest program.

Sighiartău și familia sa nu au scăpat nici de DIICOT. Familia sa este cercetată pentru evaziune fiscala și constituire a unui grup infractional organizat, în dosarul „Tabita Tour”. În același dosar, au fost reținuți doi membri ai familiei Sighiartău, pentru 24 de ore. Ulterior, însă, au fost cercetați în libertate. 

Articolul precedentÎmprumuturi-record făcute de Dan Vîlceanu, noul ministru de Finanțe
Articolul următorEXCLUSIV Mircea Coșea: Vor crește impozitele, taxele. Probabil vom vinde tot ce mai avem ca să ne putem plăti datoria