Fostul comisar european Corina Crețu a descoperit din întâmplare, anul trecut, că suferă de cancer mamar, iar acum și-a revenit, a povestit aceasta.

„Multumesc lui Dumnezeu, sunt bine. Nu au fost momente usoare si din fericire Dumnezeu m-a ajutat. Chiar cred ca avem fiecare un destin prin care sa trecem. Eu am avut foarte multe incercari de cand eram copil, toata viata le-am ascuns, am vrut sa am o cariera si am considerat ca daca trupeste nu sunt pe de-a-ntregul sanatoasa, am incercat sa ascund. Anul acesta fac 56 de ani, nu mai am de ce sa ascund aceste lucruri. Dupa ce am terminat radioterapia mi-am dat seama cat de mult inseamna preventia si mersul la doctor.

Sotul meu a facut o criza de pancreas, era in spital, am mers la el si atunci am zis sa-mi fac si eu niste analiza la Fundeni. Ma simteam foarte foarte obosita, astea au fost singurele semne, dar am pus pe seama calatoriilor. Mi s-a depistat un nodul, mi-au spus ca e sigur cancer. Am fost absolut socata, dar apoi am fost pe pilot automat. Mi s-a recomandat si a doua opinie, fie in Romania fie la Viena. Psihic am cazut dupa operatie, pana atunci am fost ocupata cu aranjamentele, cu biletele, atunci mi-am dat seama ca am cancer.

A fost cea mai grea perioada pana a venit rezultatul biopsiei, au scos 3 ganglioni si a fost acea saptamana, 10 zile, pana sa aflam rezultatul biopsiei.

Am avut T1, cancer incipient si fara metastaze. Chirurgul ne-a strans in brate si a spus ca aceasta este forma cea mai usoara. Am facut 30 de sedinte de radioterapie.

Cancerul nu mai exista, ma consider un om sanatos. In iulie anul trecut m-am operat si la inceputul acestui an am inceput sa merg saptamanal la Bruxelles”, a povestit Corina Cretu.

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentEurobarometru: 2 din 10 români mai au încredere în Parlament și Guvern. Încrederea în politicieni, spre minime istorice
Articolul următorMircea Geoană, întrebat când se va sfârşi războiul din Ucraina: Nici măcar NATO nu poate să dea un răspuns precis