Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că el personal susţine încheierea unei alianţe cu partidele lui Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, însă o decizie în acest sens trebuie luată de către partid.

Întrebat într-un interviu acordat postului Antena 3 dacă ar fi de acord cu o alianţă cu ALDE şi Pro România, Ciolacu a răspuns afirmativ.

„Categoric. E important ca noi să nu ne îndepărtăm de agenda cetăţeanului, pentru că lumea este înspăimântată de criza economică mai mult decât de pandemie”, a răspuns liderul PSD.

Totodată, el a subliniat că aceasta este poziţia sa personală, iar o decizie cu privire la această alianţă trebuie luată de către organismele interne ale partidului.

De asemenea, Ciolacu a subliniat că o eventuală preluare a guvernării de către PSD în alianţă cu formaţiunile lui Ponta şi Tăriceanu trebuie să fie însoţită de un program clar de guvernare centrat pe măsurile de relansare a economiei după pandemie.

În altă ordine de idei, liderul PSD a menţionat că a avut o discuţie cu Victor Ponta în care i-a transmis că nu îi mai acceptă atacurile lansate de acesta la adresa PSD şi a unor membri social-democraţi.

„Am avut discuţii cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Ponta. Este adevărat, mai plăcută cu domnul Tăriceanu. Sunt nişte excese din partea domnului Ponta, i-am spus că nu este normal, având în vedere şi trecutul comun, să fie făcute anumite afirmaţii, atacuri împotriva membrilor sau PSD, partid care l-a făcut premier şi i-a oferit posibilitatea de a candida la prezidenţiale. Să ne facem că uitam trecutul din PSD? Eu nu o să mai accept atacuri. Am încheiat, totuşi, conversaţia într-o notă optimistă”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Sursa: Realitatea Din ALDE

Articolul precedentVictor Ponta cere majorarea alocațiilor de Ziua Copilului: Orban nu alocă bani, dar bea whiskey!
Articolul următorStare de asediu, la Casa Albă. Donald Trump, dus în buncăr. Garda Națională, scoasă pe străzi în 8 state