Călin Popescu Tăriceanu vrea dezbatere pe tema vaccinării populației împotriva Covid 19. Politicianul crede că autoritățile vor să-i oblige pe cetățeni să se vaccineze și dorește să afle ce părere au oamenii despre vaccin.

Călin Popescu Tăriceanu susține că Guvernul ar putea introduce obligativitatea vaccinării anti-Covid, unul dintre indicii fiind implicarea medicilor militari în campanie. Tăriceanu mai spun că în copilărie el a făcut toate vaccinurile impuse de stat și vrea să afle părerea populației despre vaccinul care ar trebui să apară anul viitor.

„Pare din ce în ce mai clar că guvernul Iohannis-Orban va introduce o campanie forțată de vaccinare împotriva COVID-19! Desele întâlniri cu conducătorii armatei, insistența cu care se vorbește de o „campanie de vacccinare” mă fac să cred că ne vor obliga să ne vaccinăm! Numirea unui medic militar drept coordonator al campaniei de vaccinare pare să confirme această ipoteză! Eu fac parte dintr-o generație care a fost vaccinată în perioada copilăriei. Cred că vaccinurile au fost eficiente și m-au ferit de cele mai frecvente boli. Dar vremurile sunt altele acum. Atunci erau niște vaccinuri care au fost folosite ani și ani la rând, chiar și de părinții noștri. Astăzi ni se flutură ideea unor vaccinuri care cred că sunt insuficient testate. Adică pare că ne împing să devenim niște cobai. Aș vrea să vă întreb direct. Credeți că guvernul Iohannis-Orban ar trebui să ne forțeze să ne vaccinăm sau vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie facultativă?”, a scris, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.