Guvernul Ciolacu va fi votat, joi, în Parlament. Miercuri, toţi miniştrii desemnaţi au primit avize favorabile în comisiile de specialitate. 

Cei 18 miniștri au prezentat, rând pe rând, proiectele pe care le au în programul de guvernare. Au avut loc toate audierile, iar joi urmează ca Guvernul Ciolacu să primească votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului.

Potrivit agendei Parlamentului, pe ordinea de zi a şedinţei figurează prezentarea Programului şi a Listei Guvernului de către Marcel Ciolacu, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, dezbateri asupra Programului şi Listei Guvernului şi votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii Liste a Guvernului. Şedinţa începe la ora 12.00.

A fost scandal în Parlament în comisiile unde au fost audiați miniștri din cabinetul lui Marcel Ciolacu! La comisia juridică, acolo unde a fost audiată Alina Gorghiu pentru funcția de ministru al Justiției, senatoarea PNL a spus: „îmi doresc tare mult să vorbim despre justiție nu ca despre ceva rece, ci despre o instituție care reușește să vină în întâmpinarea fiecăruia atunci când avem probleme”.

Viitorul șef de la Agricultură, Florin Barbu nu a știut care este salariul minim în agricultură. Scandal a fost și la audierea lui Alexandru Rafila pentru un nou mandat în fruntea Ministerului Sănătății!

Colegul său de partid, deputatul Patriciu Achimaș Cadariu, l-a acuzat pe ministru “neglijență criminală față de pacienții diagnosticați cu cancer”. 

Lista completă a miniștrilor

 PSD

Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu

Ministerul Fondurilor Europene – Adrian Câciu

Ministerul Agriculturii – Florin Barbu

Ministerul Economiei şi Turismului – Radu Oprea

Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr

Ministerul Familiei şi Tineretului- Gabriela Firea

Ministerul Digitalizării – Bogdan Ivan

Ministerul Muncii – Marius Budăi

Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila

PNL

Ministerul Energiei – Sebastian Burduja

Ministerul Justiţiei – Alina Gorghiu

Ministerul Educaţiei – Ligia Deca

Ministerul de Externe – Luminiţa Odobescu

Ministerul de Finanţe – Marcel Boloş

Ministerul de Interne şi vicepremier – Cătălin Predoiu

Ministerul Mediului – Mircea Fechet

Ministerul Dezvoltării – Adrian Veştea.

 
 
Articolul precedentStudiu Digital News Report. Realitatea rămâne pe PLUS! Postul nostru de televiziune, în topul brand-urilor din România cu cele mai credibile știri
Articolul următorCeremonie la Cotroceni: Miniștrii Cabinetului Ciolacu au depus JURĂMÂNTUL de învestire – Klaus Iohannis: „Sunt multe probleme de rezolvat”