Avocatul Poporului, Renate Weber, îi cere premierului Florin Cîţu să explice de ce niciuna dintre cele 20 de hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de la începutul anului nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Avocatul Poporului menţionează că s-a sesizat din oficiu pe această temă. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Weber a ținut să precizeze că restricțiile în vigoare nu sunt afectate, pentru că ele au avut un alt circuit.

“Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiţie de intrare în vigoare a unui act normativ şi că prin această operaţiune se asigură accesul publicului la conţinutul acestuia, vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi pe de altă parte anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 şi nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro”, a transmis Avoatul Poporului, într-o solicitare postată pe site-ul instituției.

Comunicatul atrage atenția că publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, dar hotărârile adoptate de CNSU de la începutul anului, având ca obiect fie starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat acest principiu.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 178. Ciolacu a uitat când băga râma în cârlig, la Belina
Articolul următorMircea Geoană, secretul dezvoltării României: ”Aceste proiecte trebuie încurajate pentru că ele reprezintă esenţa succesului”