Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a făcut o comparație tragică, în cadrul unor declarații pe care le-a dat după ce s-a vaccinat cu a treia doză de ser anti-Covid.

Medicul militar a avertizat că România se află în situația Lombardiei, regiunea din Italia, care anul trecut a fost pusă la pământ din cauza pandemiei de coronavirus. Răspunsul colonelului este îngrijorător.

“Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu. Este cât se poate de evident că spitalele şi unităţile de primiri urgenţe sunt asaltate, sunt copleşite în momentul de faţă de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, lăsând la o parte celelalte categorii de boli, urgenţele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi şi care generează victime care au nevoie de asistenţă medicală” – a spus dr. Valeriu Gheorghiță.

Încă o dată, el a repetat faptul că România poate depăși această situație grea numai dacă populația se vaccinează – și a dat și câteva exemple concrete în acest sens.

”Putem să creștem cât putem numărul de paturi la terapie intensivă, putem să extindem capacitatea de internare – lupta nu va fi în felul acesta câștigată, trebuie să limităm numărul de cazuri care apar zilnic. În Marea Britanie, datele recente publicate de Institutul de Sănătate Publică ne arată un lucru cât se poate de clar, și anume că prin vaccinare s-au evitat peste 127.000 de morți, din cauza Covid-19, peste 250.000 de internări și peste 24 de milioane de îmbolnăviri, de infecții. Acesta este beneficiul vaccinării.”, a mai spus Gheorghiță.

 Reamintim că în toamna anului 2020, la începutul valului doi al pandemiei de coronavirus, Italia era pusă la pământ din cauza virusului ucigaș.

 ”Am pierdut controlul asupra situației epidemiologice, în multe părți ale țării”, spuneau atunci medicii italieni, citați de agențiile de presă.

 

Sursa: Mediafax